Unul din cantecele noastre favorite e Lullaby de la Dixie Chicks. Il puteti asculta chiar aici.

E cantecul pe care il punem deseori cand Ruth “merge” la culcare, si de multe ori cand imi termin munca tarziu, e cantecul pe care il ascult si eu inainte de somn. Tarziu — pentru ca in majoriatea zilelor peste zi sunt tatic, iar noaptea mai sunt si graphic-designer.

Si cu toate acestea, cu programul dat peste cap, cu sentimentul ca sunt in fiecare zi intr-o tabara :), — cu program de somn, program de joaca, program de papa, program de inchinare, si program de excursii — pentru ca un copil in casa te trimite intr-o tabara ce are sa dureze cel putin 18 ani, nevertheless, ca tatic sunt atat de binecuvantat!

Marturia mea e marturia favorului! Si dincolo de faptul ca, vorbind de jobul meu din schimbul trei :), salariul meu s-a triplat anul acesta inexplicabil :), inexplicabil altfel decat prin grija lui Dumnezeu, — pe la ora 2 dimineata, cand lampa de veghe de pe birou asterne atata liniste, descopar nenumarate lucruri care nu se pot plati ori cumpara vreodata…

Pentru ca pacea si linistea, gingasia fierbinte a felului in care dorm acum Ruth si Lidia, nu au pret. Pentru ca in orele aceastea inima imi da o multime de sfaturi si indemnuri din partea lui Dumnezeu. Pentru ca apartamentul nostru poate fi un sanctuar prin faptul ca Dumnezeu este al nostru iar noi suntem ai Lui. Pentru ca avem sanatate, intelepciune si har, ca sa traim, zi dupa zi.

Pentru ca in acelasi fel cum Ruth ma va pune in scurt timp sa o strang tare in brate, si va spune de la 1 la 10 cat de tare vrea sa o strang, — si noi ii putem spune lui Dumnezeu cat de tare dorim sa fim stransi in dragostea Lui!

Pentru ca prezenta lui Dumnezeu si tot ce e mai important pe pamant sunt lucruri care nu au pret, si nu se pot masura.

Pentru ca viata sta si continua prin astfel de lucruri, care de fapt nu sunt lucruri.

Cand voi avea casa mea, un lucru pe care il voi face e sa scriu mare pe peretele de fatada ca in viata lucrurile cu adevarat valoroase nu sunt lucruri. Asa am sa fac. Cu Times New Roman, cu vopsea, direct pe peretele alb.

Pentru ca vreau mai mult ca orice, ca intradevar, pentru totdeauna sa traiesc, sa raman totdeauna in mijlocul vietii, indiferent de varsta. Sa iubesc, si sa raman uimit de Dumnezeu, de frumusetea Sa si de lucrurile Sale bune si frumoase, toate la vremea lor, care cel mai adesea nu sunt lucruri…

Am vazut recent I Am David dupa cartea Annei Holm. Citesc The Boy With No Shoes, de William Horwood. Am citit inainte Light On Snow, de Anita Shreve.

Real life stories.

Povesti de viata, care au puterea de a misca ceva adanc in fiinta noastra.

Vara aceasta, desi extrem de aglomerat cu lucrul, dar in primul rand cu Ruth! :) care, acum ca inca nu umbla, dar nici nu sta pe orizontala decat in somn, face legea in agendele noastre, — totusi gasesc ragaz pentru o carte si un film.

M-am intors spre carti laice din nou dupa mult timp, — cred ca ultimul story pe care l-am citit a fost Invierea (lui Tolstoi) ori poate Muzica unei vieti (de Andrei Makine). Nu mai stiu exact dar astea au fost in 2004. M-am intors, cum spuneam, spre experiente captivante de viata, asa cum sunt, pentru ca de foarte, foarte multe ori, atunci cand ma simt foarte, foarte uman, vulnerabil, slab, trecator, din tarana, ma simt in acelasi timp foarte, foarte aproape de Dumnezeu.

Mi-aduc aminte ce conversatii aveam din cand in cand cu fratii si verisorii mei cand eram copii, si cand vorbeam noi din Biblie si ne dadeam cu presupusu’, — iar una dintre temele dezbatute intens era “marul” din gradina Eden, si procesul celor 2-3 inculpati.

Si incercand noi sa facem o reconstituire, fara exceptie eram convinsi ca daca am fi fost noi in locul primilor oameni nu am fi pacatuit, mancand din pomul interzis! Dar… probabil dupa doar cateva ore, eram fiecare ascunsi te miri pe unde prin curtea bunicilor sau prin vecini pentru ca am fi facut ceva ce stiam prea bine ca nu trebuia sa facem…

Si sa te ascunzi, cand te simti vinovat, e poate primul instinct in natura noastra… La fel s-a intamplat si in gradina Eden, cu Adam si Eva, cand s-au ascuns printre copacii gradinii de indata ce au realizat ca au neascultat singura porunca, singura cerinta a lui Dumnezeu pentru ei…

Si de atunci pana astazi oameni care se ascund de Dumnezeu vedem in fiecare zi; ii vedem pe strada, ii vedem la scoala sau la locul de munca, ii vedem la stiri la tv, si ii vedem si la biserica… Ii vedem, desi se ascund.

Multi dintre noi ne ascundem…

Dar tot cand eram copii, si ne jucam de-a-v-ati-ascunselea, imi aduc aminte atat de bine o zi de vara in care bunicul meu lucra in atelierul sau si in momentul in care imi cautam grabit un loc bun de ascuns mi-a facut semn sa intru in atelier si sa ma ascund dupa o lada mare de cereale in spatele sau…

A fost cel mai bun loc in care ma puteam ascunde! :)
Am fost privilegiat, favorizat acolo!

Bunicul a tinut cu mine, m-a pazit in spatele sau, el m-a ascuns.

Si vreau sa intelegem ca tot astfel exista pentru fiecare dintre noi un loc mai bun de adapost decat sa ne ascundem in cetatile noastre daramate si pustiite… Exista un turn de scapare, un Tata care ne asculta rugaciunile, ne cunoaste cautarile, si e gata sa ne inconjoare pe dinapoi si pe dinainte, sa-si puna mainile peste noi, — purtandu-ne in aceasta lume!

In Coloseni 3:3 apostolul Pavel spune acelasi lucru, cand ne spune ca viata noastra este ascunsa cu Cristos in Dumnezeu!

El tine viata noastra, daca I-o oferim. El e Turnul nostru de scapare.

Si la El vreau sa alergam!

Pentru ca nu exista nici un om care sa se apropie de Dumnezeu, iar Dumnezeu sa nu se apropie de el! Nu e nimeni care sa se ascunda in Dumnezeu, iar Dumnezeu sa nu il ascunda, sa nu il poarte, sa nu il ocroteasca in orice lucru, — ca pe lumina ochilor Sai!

Pentru ca nu e nimeni care sa se gandeasca la lucrurile de sus, si sa nu se umple de speranta, nimeni care sa-si intoarca privirile spre El, si sa nu se umple de bucurie…

Pentru ca nu e nimeni care sa-L caute din toata inima, si sa nu-L gaseasca ca pe un adapost si sprijin, pace si odihna, in care incepe o noua viata, o noua viata din belsug cu Cristos, in Dumnezeu.

Gandeste-te mai mult:

* Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. (Coloseni 3:1-3)

* Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. (Iacov 4:8)

* Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie. (2 Samuel 2:22)

* Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. (2 Tesaloniceni 2:3)

* Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)

Am gasit dimineata aceasta cateva insemnari intr-un caiet vechi de vreo 6 ani, insemnari ce-au ajuns parte intr-un articol in urma cu 2 ani in revista Sensunic. Si cum vara aceasta ma rog sa gasim odihna — in atatea lucruri pe care le stim fiecare, in atatea lucruri in care suntem truditi si impovarati — reiau aici cateva paragrafe.

Tot cu ape de odihna.

Cand petrecem prea mult timp acoperind ranile vietii, devenim din ce in ce mai putin reali pentru cei din jur. Evanghelia devine artificiala si irelevanta pentru cei care au nevoie de ea… De aceea marturia noastra nu isi va avea izvorul niciodata in locurile in care ne ascundem pacatele si slabiciunile. Bucuria si pacea ne inconjoara in locurile in care stam in lumina lui Dumnezeu, ruinati, expusi, transparenti, gata sa primim in umilinta un Duh nou si statornic. Aceasta bucurie straluceste stiind ca suntem oameni pacatosi, disperati, si totusi in acelasi timp, cum ar spune Martin Luther, sfinti, fii si fice ale Tatalui, impreuna cu Isus Cristos, prin care orice pacat expus la lumina Sa este mistuit.

In relatiile noastre si in bisericile noastre multe lucruri s-ar schimba cu siguranta daca doar ne-am acorda unii altora licenta de a fi sinceri si autentici. Atunci cand renuntam sa ne mai ascundem slabiciunile, tot ce ne ramane de facut e sa celebram promisiunea eliberatoare ca Dumnezeu va intra in vietile noastre – implinind nevoia noastra dupa El. Pentru aceasta insa trebuie sa ne oferim unii altora fericirea de a ne recunoaste saracia din duh. Trebuie sa ne oferim unii altora intelegere si sprijin in caderile pe care le avem si sa creem o comunitate care nutreste o credinta mai profunda, mai vie, in puterea regeneratoare a Duhului Sfant.

Controlul sub care supunem vietile noastre anesteziaza doar adevarata stare a lucrurilor, si nu va reusi niciodata sa ne transforme in ceea ce dorim sa devenim ca si crestini. Cand ne permitem sa fim expusi si transparenti cu cei din jur, cand slabiciunile si temerile noastre ies la suprafata, vom avea in schimb o comunitate si o biserica gata sa vorbeasca despre har si speranta, prieteni gata sa ne readuca aminte Evanghelia si sa ne vorbeasca din nou despre iertare si restaurare. Lumea are nevoie de aceste lucruri mai mult ca orice…

Cand am pastrat ultima data o zi de post in special pentru multumire?

De cele mai multe ori postim cu scopul de a sta inaintea lui Dumnezeu pentru o cauza, nu? Pentru a cere un anumit lucru.

Dar cum ar fi macar o zi de post, every now and then, doar pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca ne-a imbracat intr-o haina a laudei prin viata ce ne-a redat-o? — prin Prezenta Lui, prin calauzirea Lui, prin lucrurile Sale bune de care ne face parte zilnic, in orice anotimp, pentru trup si suflet.

O zi in care sa-i multumim din toata inima!

Si o zi in care sa invatam apoi sa ne purtam haina mantuirii in style :) cu bucurie, cu incredere, — ca ceea ce El a inceput in noi va duce la bun sfarsit.

Va aduceti aminte ca Iacov i-a daruit lui Iosif o haina deosebita, asa, ca de la tata la fiu? Sunt sigur ca Iosif a purtat-o ca pe un signature veritabil :)

Daca doar ne-am purta si noi haina mantuirii in style, — haina bucuriei adevarate, a dragostei, a grijii fata de altii, a sperantei — fara complexe, fara teama!

E colectia Lui pentru noi. Signature.

Apoi… sa mai fie o zi in care sa ne privim in Oglinda. Sa aducem Oglinda inapoi in living-room! Sa ne vedem asa cum suntem atunci cand suntem imbracati cu Cristos. Sa vedem puterea aceea. Sa vedem gloria aceea. Sa vedem Imparatia lui Cristos inaintand pe pamant prin noi, trimisii Sai, pregatind venirea Lui…

Nimeni nu a spus ca drumul va fi usor, dar, prin sufletul miraculos al vietii, prin nori si sperante, prin noapte si zi, prin fericirea indeajunsa a Prezentei Sale in orice vreme, prin exemplul lui Cristos care s-a facut om si a locuit printre noi, prin Duhul Sfant gata sa ne indrume in tot adevarul ― in toate e un Dumnezeu care iti spune ca doreste ca tu, copilul Sau iubit, sa reusesti…

Da, Tatal tau ceresc doreste sa reusesti!…

Scrie azi si in fiecare dimineata, cu ape de odihna, lucrul acesta adanc in inima ta. Prin credinta vei gasi in curand acolo izvorul de viata noua ce l-ai cautat…

Gandeste-te mai mult:

* Domnul a răspuns: “Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14)

* Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. (Matei 11:28)

* Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:31)

* Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. (Tefania 3:17)

Jason Upton - Father Make Me Just Like You

Lumea si chiar foarte, foarte multi crestini (si asta doare cel mai mult) spun despre cei care mijlocesc, despre cei care vegheaza in asteptarea lui Cristos, despre cei care sunt gata sa plece dar si sa stea lucrand pentru mantuirea oamenilor, despre cei care au hotarat sa-si iroseasca vietile pentru Cristos, — ca ar fi cu capul in nori!… :)

Astfel, o tanara care a absolvit facultatea de stiinte politice si se pregateste sa isi urmeze in schimb chemearea de a fi misionara in Asia, e cu capul in nori. Astfel, prietenii mei care mijlocesc pe zidurile Baznei in fiecare zi pentru 1000 de suflete mantuite in Bazna, pentru risipirea intunericului si pentru venirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, sunt cu capul in nori. Astfel, un om de afaceri roman din Romania (de mentionat) care daruieste lucrarii lui Dumnezeu 100.000 Euro pe an si traieste din 10% el, e cu capul in nori…

Dar ce ironie trista sa nu iti dai seama ca tocmai viata traita oricum altfel decat abandonat in mana Lui, inconstient de urgenta vremurilor pe care le traim, e o viata cu capul in nori, rupta de realitatea din perspectiva vesniciei…

Gandeste-te mai mult:

* Daca ne-am nascut din nou cu adevarat, ar trebui sa ne trezim de nenumarate ori pe zi.

Gordon MacDonald

* Religia adevarata nu ne va lasa sa adormim in comfortul libertatii noastre…

- Bono

* Da lumina ochilor mei, ca sa nu adorm somnul mortii, ca sa nu zica vrajmasul meu: “L-am biruit”!

- David (Psalmul 13:3,4)

Sound the alarm in my soul - @IHOP-KC