Simplu si formidabil, ca Wladyslaw si Chopin

S-a intamplat sa vad si eu zilele trecute, la televizor, Pianistul. Asta, recunosc, spune cate ceva despre cinefilul cine nu sunt tocmai eu. Si totusi, nu sunt asa rau pe cum pare acum :)  Am mai prins si alteori bucati din acest film, dar probabil n-am reusit sa privesc in ochii lui Wladyslaw, sa ma pun in pielea lui pret de cateva minute…

Ca unul care nu a gustat niciodata realitatea razboiului, dar privind prin prisma lecturii, ori a filmelor, ori prin amintirile bunicilor nostri, nu pot sa-mi ascund sentimentul ca ceva atat de romantic transpare din chiar mijlocul durerii generale si a decaderii umane de dincolo de orice imaginatie. Iar singurul lucru cu adevarat romantic pe pamant, ori romantic in primul rand, cred ca e speranta… Doar cei care au speranta, un vis, doar cei care au o speranta mai puternica decat ispita de a ceda, de a renunta in fata circumstantelor doboratoare, doar acestia fac din viata ceva romantic si inalt.

Doar acestia supra-vietuiesc… La fel ca Wladyslaw.

Pe de alta parte, ca un pasionat calator cu gandul, te miri pe unde prin timp si istorie, prin stil, prin muzica, prin arhitectura, urmarind comportamente si situatii, filmul m-a incantat cu aerul anilor ‘40. E foarte trist si dureros ca o perioada atat de frumoasa, ca existenta si nivel de civilizatie a omului, cu un modernism in proportii atat de suficiente si fericite, sa fie marcata atat de adanc si tragic de nebunia gandurilor unor cativa ca Hitler, Stalin sau Mussolini…

Nu in ultimul rand, interpretarea lui Adrien Brody in rolul principal a fost una de exceptie. Dar cu siguranta meritele unui personaj extraordinar ii sunt cuvenite si regizorului pentru o selectie absolut inspirata. Privindu-l pe Wladyslaw asa cum era el in acei ani ‘40, mi-am salvat ochii, macar pentru doua ore si ceva, de la tot artificialul vremurilor noastre, etichetat in toate partile drept cool & trendy. Pur si simplu, exista atata autenticitate intr-o privire si un chip lipsit de mandrie si viclenie, in his un-coolness, cu trasaturi naturale si curate. Imi plac asa de mult oamenii acestia care par slabi si naivi, dar in care descoperi, cunoscandu-i, cei mai puternici si frumosi oameni, prin simplitatea si autenticitatea lor, prin calitatea de a fi ei insisi si nimic altceva.

In final, iata-l pe Wladyslaw Szpilman (5 decemberie 1911 – 6 iulie 2000) supravietuitorul din viata reala, cel care a inspirat filmul, adevaratul pianist de la radioul din Varsovia, indragostit de muzica lui Chopin, interpretand Nocturne in C minor.

Mantuirea si viata

Ce ne salveaza in definitiv? Ce este mantuirea? Iertare? … Ma grabesc sa spun NU! … Ci Viata! Viata ne salveaza in definitiv! Solutia problemei noastre nu e doar sa ni se stearga pacatele. La ce ne-ar folosi sa fim iertati, dar sa ramanem aceeasi oameni? Nevoia noastra ultima e sa fim mantuiti prin viata lui Cristos! Toti vrem sa primim harul iertarii, dar sa nu ne oprim aici, — sa se vada viata lui Isus in trupul nostru muritor, e un har si mai mare… Acesta ne mantuie!

***

Avem impresia ca noi ii dam viata noastra lui Cristos – dar daca am intelege ca El ne da viata Lui… noua! Cat de diferit am trai? Aceasta e expresia ce cuprinde insasi esenta crestinismului. Cristos in noi. Viata Lui in noi.

***

Viata vesnica nu e o stare, nici vreun lucru, nici vreun loc. Viata vesnica e pur si simplu o persoana, e Isus Cristos. Nu e viata noastra la nesfarsit, ci e viata Lui fara sfarsit. Cine are pe Fiul, cine are Duhul Lui, duh datator de viata, are viata!

***

Mantuirea nu e doar acceptarea unui crez, ci acceptarea unei vieti noi in Isus Cristos. Mantuirea e un transplant, o inima noua, e primirea unei alte vieti, a unei vieti care nu e a ta.

Care este motivatia noastra?

Imi aduc aminte cand eram copii, impreuna cu fratii si verisorii mei, pe la bunici, sau pe la ferma, nu ne plictiseam niciodata. Am crescut intr-o familie cu traditie in agricultura, si cu ferma afara in camp, – si pentru cei crescuti la oras… imi pare rau pentru voi :)

Totusi, unde e o ferma e si de lucru, si eram chemati si noi sa ajutam din cand in cand la tot felul de lucrari, si imi aduc atat de bine aminte ca nu intodeauna gaseam motivatia suficienta pentru a lasa jocul sau desenele animate, sau mai tarziu computerul, si sa mergem. Si despre motivatie vreau sa va scriu putin.

Tot pe atunci, un frate de-a lu’ bunicu, unchiu Costica, ne chema la gradina lui din prund, care e un fel de lunca fertila a Muresului, la semanat de cartofi, ori la cules de prune, nuci, cirese… Si intodeauna mergeam, pentru ca unchiu Costica ne ducea apoi acasa cu masina lui noua, si nu orice masina, ci un Cielo prin 1996. Si pe deasupra, ne cumpara inghetata sau coca-cola, si ne dadea, nu stiu de unde, abtibilduri cu Diadora si postere cu fotbalisti. Oh, da! Roberto Baggio :)

Eram motivati!

Insa privind in urma, imi dau seama ca desi parintii mei s-au ocupat de toate nevoile noastre, cu maturitate (ei erau parintii!), intelepciune, si dragoste, noi paream sa nu observam, copii fiind, tot ce faceau ei. Am luat atatea lucruri ca de apucat. Si nu am realizat ca motivatia noastra suprema in a lucra atunci cand eram chemati trebuia sa fie chiar calitatea noastra de fii ai familiei, de mostenitori. Asteptam ceva instantaneu la schimbul orelor de lucru, fara sa intelegem ca traiam si lucram pe un pamant care era al nostru.

Si cat de trist e faptul ca pierdem din vedere acest adevar paralel si in viata noastra spirituala…

Dumnezeu ne-a apropiat, ne-a mantuit, ne-a dat infierea, ne-a dat Duhul Fiului Sau, ca sa ii spunem fara teama, Ava, Tata! Si noi oarecum tot nu suntem motivati indeajuns sa traim si sa lucram pentru Imparatia Lui. Pentru ca nu intelegem si nu credem pe deplin ca suntem fii ai lui Dumnezeu, mostenitori ai Imparatiei!

Cine nu lucreaza impreuna cu Mine, spunea Isus, risipeste… Il avem ca exemplu pe fiul risipitor care n-a vrut sa lucreze impreuna cu tatal lui, pentru ca nu si-a dat seama ca se merita, pentru ca nu a vazut motivatia.

Adesea si noi, vrem sa fim primiti in familia lui Dumnezeu, dar nu vrem sa traim cu aceasta identitate asteptand mostenirea – ci cautam mereu si mereu rasplatiri instantanee, pe acest pamant, lucrand pentru firea pamanteasca, asa cum si noi, cand eram copii, aveam in minte doar inghetata si coca-cola ca moneda instantanee pentru munca noastra.

Dar Dumnezeu ne plateste cu o moneda vesnica care e Viata in Fiul Sau, ne face mostenitori ai Cerului, si nu in ultimul rand ne-a promis ca ne poarta de grija cu intelepciune si dragoste in fiecare zi. Daca noi ca parinti stim sa dam lucuri bune copiilor nostri, cu atat mai mult Tatal nostru cel ceresc o face si o va face!

Si care sa ne fie motivatia, in definitiv? Iata: vedeti ce dragoste ne-a dat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem! Asta e motivatia. Nu poate fi nimic mai extraordinar!

Nici recunoasterea oamenilor, nici admiratia lor, nici salarul de pastor, nici binecuvantarile, nici rasplatirile, nici toate lucrurile bune pe care ni le da Tatal. Cand motivatia e corecta, lucruri de genul asta vin de la sine, iar cand parca intarzie, harul lui Dumnezeu ne va fi indeajuns. Harul e suficient. Harul e bogatie. Cand motivatia e corecta, lucram ca unii care stim pe deplin ca se merita. Nimic nu se compara cu privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu, si privilegiul slujirii din *aceasta* pozitie!

Zidim o Casa in care vom locui.
Lucram intr-un seceris din care vom manca.
Adunam un popor sfant si rascumparat cu care vrem sa traim o viata noua cu Dumnezeu.

Si toate acestea pentru ca fiul stie ce face Tatal! De aceea sa si lucram impreuna cu El, pentru ca vedem mostenirea, — un popor rascumparat, o viata vesnica, un cer nou si un pamant nou. O greutate de slava, care nu se poate compara cu placerile de o clipa si rasplatirile instantanee de care avem parte lucrand in firea pamanteasca.

Vedeti ce dragoste ne-a dat Tatal!

Noi il iubim, pentru ca Dumnezeu ne-a iubit intai?
Se merita! :)

Hallelujah to Our King

Josh Garrels e un artist.  Cine ma cunoaste stie ca imi plac oamenii astia – dar imi plac cu atat mai mult, si acestia au cu atat mai mult farmec si profunzime, cu cat Cristos e inspiratia si sensul artei lor, indiferent ca e vorba de muzica sau de graffiti. Nu ii intalnesti din pacate foarte des. Dar iata un muzician care desi are audienta, canta ca si cum ar fi doar in audienta unuia singur: Isus Cristos. Si canta cu atata pasiune si creativitate.

Probabil, desi gust contemporary worship, imi place Josh Garrels atat de mult, tocmai pentru ca e altceva. Am selectat 3 clipuri pentru voi, care se potrivesc si cu saptamana aceasta…

“The Children’s Song” – Josh Garrels from Josh Garrels on Vimeo.

“YHWH” – Josh Garrls from Josh Garrels on Vimeo.

“Train Song” – Josh Garrels from Josh Garrels on Vimeo.

www.joshgarrels.com

Cristos e sfarsitul Legii…

Dumnezeu nu e impresionat de fapte bune, si nici de pazirea Legii. Faptele noastre bune stim cum sunt inaintea lui Dumnezeu — fara sa-L avem pe Cristos… Pavel a pazit legea cu felicitari din partea oamenilor, dar ii lipsea adevarata viata! Dumnezeu e multumit de noi pur si simplu purtandu-L pe Cristos in inimi si traind prin El. Dinamica vietii crestine incepe de aici. Aici, in Cristos, ramanand in El, vor fi  roadele si dovezile unei vieti transformate…

***

Cristos a venit sa ne dea viata, pentru ca de viata aveam nevoie. Ori, avand viata Lui in noi, nu mai traim noi, ci El traieste in noi. Si pot spune impreuna cu Pavel ca Legea nu imi foloseste la nimic. Dumnezeu a desfiintat-o tot asa cum, daca vreti, imprimantele cu laser au desfiintat imprimantele cu ace. Si continuam sa printam, nu? Tot la fel, fara sa ne sprijinim pe Lege, ci sprijinindu-ne pe Cristos, suntem neprihaniti, pentru ca Dumnezeu ne-a pus in inimi legile Sale, impreuna cu Cristos, prin operatia de la Golgota. Si functionam mult mai bine!

***

Roadele sunt dovezile noastre… Roadele sunt semnele vietii lui Cristos in noi. Insa nu orice roade — ci roade crescute in Lumina vesniciei. De ce? Pentru ca multi se vor ridica la judecata, si vor zice: “n-am facut noi atatea lucruri in numele Tau?” Si Isus le va spune ca nu ii cunoaste… Roadele sa ne fie organice, curate, fara aditivi de tot felul, ci roade crescute in acel pamant bun al inimii, cu singura motivatie ca Isus este vrednic ca eu sa traiesc pentru El, in ascultare de El… Deasemenea dragostea e semnul vietii lui Cristos in noi. Oamenii vor cunoaste ca suntem ucenicii Lui, daca vom avea dragoste. Si dragostea nu poate sa faca rau aproapelui, ci dragostea e implinirea Legii.

***

Avem noi oamenii o pasiune pentru a trage morala, si ne intrebam in toate: “Care-i morala?” sau “Hai sa tragem morala!” Ca si cum am trage un loz castigator… Ma rog in schimb sa vedem diferenta, si sa tragem viata in noi, prin sangele lui Cristos, nu doar morala dupa morala, ci viata! – si sa nu ne hranim in continuare din pomul cunostintei binelui si raului. E toata etica si morala acolo, dar acel pom tot nu e Pomul Vietii, si nu are roadele vietii. Cu adevarat, despartiti de Isus, nu putem face nimic.

***

Daca l-am predica pe Cristos ca tinta si capetenie a noastra, ca Cel ce ne-a trasat cadrul si reperele, facandu-se om, traind in mijlocul nostru, iertand pacatul nostru odata pentru todeauna, si locuind in noi chiar astazi, sunt convins ca L-am putea urma cu adevarat — si impreuna cu noi L-ar urma mult mai multi oameni care nu vor sa adere doar la un alt sistem religios, asa cum ne prezentam adesea crestinismul… Asta e evanghelia care are intradevar putere! Isus Cristos. Jertfa Sa, excelentele Sale, prezenta Lui apropiata. O mantuire asa de mare!

***
Avem noi mai mare incredere in puterea Evangheliei decat in puterea pacatului? Doar harul poate sa distruga puterea pacatului in viata noastra… Numai harul ne face si ne tine, credinciosi cu adevarat, asa cum canta fratele Nicolae Moldoveanu.  Doar pe bazna jertfei lui Cristos, stiu ca sunt iertat, si traiesc ca atare.

***

Nu privesc in Scripturi ca sa vad cat de rau o dau in bara si ce plin de versete de morala gasim. Si ce greu e sa fi crestin, si ce tare trebuie sa stang din dinti, sa ma straduiesc, si apoi sa o dau iarasi in bara si mai rau. Ci ma uit in Scripturi, ca sa vad cine sunt: iertat, mantuit, justificat, ma uit in Scripturi ca sa-L gasesc pe Cristos in mine, iar apoi sa ma intorc la aceleasi versete de morala gata sa le ascult *din inima*, nu de teama, ci de bucuria mantuirii, de bucuria harului ce mi s-a facut.

***

Noi azi il avem si il vedem pe Cristos care este chipul Tatalui nevazut. Un Tata care isi gaseste toata placerea in Fiul Sau preaiubit, ce ne-a poruncit sa ascultam de EL tocmai intr-un moment cand de fata erau si Moise, si Ilie, — si legea, si proorocii. De El sa ascultam… Cristos e sfarsitul Legii, si asta nu ar trebui sa ne sperie, — ca vai de mine cum ma voi descurca fara lege, — pentru ca El e si implinirea Legii.

Cu adevarat o veste buna!

Istorisirea nasterii Domnului Isus, primul Craciun, continua sa ma fascineze an de an. Pur si simplu nu ma satur sa ascult din nou, in fiecare an, acest mesaj, — mesajul intruparii unui copilas care a revolutionat lumea, urmarind ramificatiile acestei istorisiri, dupa atatia ani, si in viata mea. Ba uneori imi vine sa ma opresc asupra acestor texte “de Craciun” si de-a lungul anului pentru ca in aceste 2-3 capitole care relateaza intruparea Logosului, am tot ce imi trebuie pentru a vesti Evanghelia. Aici si de aici, Evanghelia a fost vestita si a inceput sa schimbe vieti, incepand cu primi ascultatori — pastorii din Betleem :)

Niste pastori, niste baieti, cel mai probabil undeva intre adolescenta si maturitate, au fost cei dintai care au fost facuti martori nasterii lui Cristos.

Oare de ce?

De ce a ales Dumnezeu ca tocmai niste pastori, niste ingrijitori de oi, niste oameni simpli, sa afle inainte de oricine altcineva despre nasterea lui Mesia?

La fel ca si astazi, nici in cultura ebraica de atunci, sa fii pastor nu era o meserie la care sa te ambitionezi. Ca si astazi, nici atunci, mai nimeni nu se oprea sa stea de vorba cu ei, sa le ceara sfatul sau cel mult o opinie cu privire la un lucru sau altul. Erau in lumea lor, oameni simpli, si din mai multe motive, marginalizati de societate.

Iar daca e sa privim istorisirea nasterii pe capitole, intre pastori si magi e o diferenta extraordinara.

Sa fi fost unul dintre magi in schimb, sunt convins ca nu a fost tocmai greu. Nu e greu sa calatoresti impreuna cu prietenii tai cei mai buni; e bine sa fi bogat, educat si atat de intelept incat sa stii sa citesti semnele vremurilor. Pe cand, sa fi unul dintre pastori, fara educatie, fara visterii, infrigurat, obosit, dormind si veghind cu schimbul in jurul turmei in acea noapte neobisnuita cu siguranta a fost o experienta banala, una din multele nopti, in jurul turmei, langa foc…

Mai mult, pastorii erau marginalizati de societate pentru inca un motiv cat se poate de serios in cultura ebraica. Datorita ritualului curatirii, ei lucrand cu animale si mirosind a animale, inchinarea la Templu nu le era accesibila decat foarte rar si aceasta ii excludea automat din randul oamenilor demni de bagat in seama.

Si totusi Dumnezeu a ales sa ii bage in seama! :)

Va aduceti aminte si de David? Un alt pastoras pe campiile Betleemului.

Nu pot sa nu incerc sa privesc cu ochii mintii scena cand Samuel este trimis de Domnul sa unga ca Imparat pe unul din fiii lui Isai. David, cel mai tanar, ultimul demn de o asa chemare – venind direct de la “stana”, in haine de cioban, mirosind a oaie, se infatiseaza inaintea celei mai mari autoritati religioase a vremii, inaintea lui Samuel… si surprise, surprise, David e alesul lui Dumnezeu!

De aceea, se pare ca ultimii la care ne gandim noi de multe ori, sunt primii la care sa gandeste Dumnezeu…

Iar astazi, daca te simti si tu marginalizat de cei din jurul tau, descurajat, daca simti ca nimeni nu iti stie numele, daca simti ca nimeni nu stie ce se intampla in viata ta, — sper ca incepand cu acest Craciun sa stii, sa cunosti, sa crezi, ca Dumnezeu se gandeste la tine.

Fi si tu impreuna cu mine ca unul din acei pastori de atunci. Stai treaz in seara aceasta. Stai atent. Asculta.

Cerul e gata sa cante din nou, doar pentru tine… Cerul canta si se bucura intodeauna fie doar si pentru un singur om care reuseste, in sfarsit, sa isi vada vrednicia, valoarea, si semnificatia adevarata in Isus Cristos!

Ma rog sa descoperi de acest Craciun ca in cautarea noastra dupa implinire si sens, un lucru e sigur: vei gasi valoare, semnificatie, dragoste, — vei gasi viata adevarata — in bratele unui copilas, infasat in scutece, culcat intr-o iesle…

Gandeste-te mai mult:

Luca 4:15-21

Isus învăţa pe oameni în sinagogile lor, şi era slăvit de toţi. A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

“Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”