My mind at 14

Fiind acasa la ai mei (in Pecica) mi-am regasit prin fosta mea camera desenele din urma cu 12-13 ani, — asa, de pe la sfarsitul secolului XX :)

Cu desenul, totul a inceput intr-o vara la Oradea, cand am prins cateva zile ploioase si n-am avut noroc de strand la Felix. Plictisit, si incurajat de Ligia, m-am apucat sa desenez ceva. Si incet, incet, mi-au iesit lucruri asemanatoare cu ce se vede mai jos.

Reprivindu-le dupa ceva timp, incerc sa imi dau seama ce sentimente traiam atunci, si ce am vrut sa exprim in aceste desene. Gandurile mele la 13-14 ani… E atat de interesant sa privesc si sa imi dau seama de varsta la care am inceput sa inteleg multe din elementele pe care le-am tot reluat in aceste lucrari. Timp, moarte, viata… multe cruci… Tin minte ca in decembrie 1997 un verisor de-al meu a murit, la doar 20 de ani, si ca am fost destul de marcat intr-un fel — ca si cum stiam ca moartea e o realitate, — dar fara sa ma sperie sau ceva… Primul desen de aici l-am facut gandindu-ma la Cristi, verisorul meu, la marturia lui, si la trecerea lui tragica.

Despre al doilea desen, prietenii mi-au spus ca are ceva din Picasso: jucaus, naiv, inedit.

Urmatorul e Iona – fuga lui Iona, cel din Biblie.

Iar ultimul de aici, nici eu nu stiu ce este, dar sigur pot spune despre carouri ca sunt dinaintea erei emo :)

Acestea sunt cele care imi plac cel mai mult din cate lucrari mai am. Cele mai reusite si inspirate, fara cruci si chipuri triste, cele de dupa vreo 2 ani de “practica”, le-am daruit mai multor prieteni de familie trecuti prin casa noastra.

Pana la sfarsitul verii promit ca o sa mai desenez. Asa, dupa 10 ani de pauza. Mai am 2-3 cartoane neatinse, – ce greu gaseam atunci cartoane bune! – si chiar cateva desene care ar merita sa fie finalizate.

Sa vedem :)