Simplu si formidabil, ca Wladyslaw si Chopin

S-a intamplat sa vad si eu zilele trecute, la televizor, Pianistul. Asta, recunosc, spune cate ceva despre cinefilul cine nu sunt tocmai eu. Si totusi, nu sunt asa rau pe cum pare acum :)  Am mai prins si alteori bucati din acest film, dar probabil n-am reusit sa privesc in ochii lui Wladyslaw, sa ma pun in pielea lui pret de cateva minute…

Ca unul care nu a gustat niciodata realitatea razboiului, dar privind prin prisma lecturii, ori a filmelor, ori prin amintirile bunicilor nostri, nu pot sa-mi ascund sentimentul ca ceva atat de romantic transpare din chiar mijlocul durerii generale si a decaderii umane de dincolo de orice imaginatie. Iar singurul lucru cu adevarat romantic pe pamant, ori romantic in primul rand, cred ca e speranta… Doar cei care au speranta, un vis, doar cei care au o speranta mai puternica decat ispita de a ceda, de a renunta in fata circumstantelor doboratoare, doar acestia fac din viata ceva romantic si inalt.

Doar acestia supra-vietuiesc… La fel ca Wladyslaw.

Pe de alta parte, ca un pasionat calator cu gandul, te miri pe unde prin timp si istorie, prin stil, prin muzica, prin arhitectura, urmarind comportamente si situatii, filmul m-a incantat cu aerul anilor ‘40. E foarte trist si dureros ca o perioada atat de frumoasa, ca existenta si nivel de civilizatie a omului, cu un modernism in proportii atat de suficiente si fericite, sa fie marcata atat de adanc si tragic de nebunia gandurilor unor cativa ca Hitler, Stalin sau Mussolini…

Nu in ultimul rand, interpretarea lui Adrien Brody in rolul principal a fost una de exceptie. Dar cu siguranta meritele unui personaj extraordinar ii sunt cuvenite si regizorului pentru o selectie absolut inspirata. Privindu-l pe Wladyslaw asa cum era el in acei ani ‘40, mi-am salvat ochii, macar pentru doua ore si ceva, de la tot artificialul vremurilor noastre, etichetat in toate partile drept cool & trendy. Pur si simplu, exista atata autenticitate intr-o privire si un chip lipsit de mandrie si viclenie, in his un-coolness, cu trasaturi naturale si curate. Imi plac asa de mult oamenii acestia care par slabi si naivi, dar in care descoperi, cunoscandu-i, cei mai puternici si frumosi oameni, prin simplitatea si autenticitatea lor, prin calitatea de a fi ei insisi si nimic altceva.

In final, iata-l pe Wladyslaw Szpilman (5 decemberie 1911 – 6 iulie 2000) supravietuitorul din viata reala, cel care a inspirat filmul, adevaratul pianist de la radioul din Varsovia, indragostit de muzica lui Chopin, interpretand Nocturne in C minor.