Ce conteaza cu adevarat

Prin clasa a 11 “mi-am tras” primul blog, asa ca am ceva vechime, nu sunt tocmai nou pe aici :). Asta era prin 2001. Era un blog (desi nu stiam ca ii spune blog) pe vechiul day5ive.com – primul meu site, cu desktop wallpapers si alte chestii pe care invatam pe atunci graphic-design. Nu stiam nimic de blogger/blogspot la vremea respectiva, dar am vrut ca in site-ul meu personal sa am si un loc unde sa imi asez gandurile *de licean*, — pentru mine, pentru 3-4 prieteni de varsta mea de prin alte tari, si pentru colegii de la Liceul Baptist din Arad, unde, fiind vorba, am avut parte de patru dintre cei mai frumosi ani din viata mea, desi a fost o perioada cu interminabile intrebari despre viata, lume, si relatii, anticipand doar, cu gingasia specifica visului nesigur, praguri peste care voi trece in anii ce vor urma.

Titlul blogului era Needful Silence, and that’s me again… Scriam in engleza, intr-o engleza cam distorsionata, ce-i drept, dupa cum recitesc acum :), dar intr-un acelasi stil devotional, lucruri despre viata in general. Needful Silence era povestea catorva minute de liniste pe zi, timp in care incercam sa imi adun lucrurile si faptele zilei impreuna, iar majoritatea scrierilor mele de atunci subliniau tagline-ul jurnalului care era: “You can have the stuff – I’ll have the peace”.

Mi-aduc aminte ca eram pe vremea aceea deja preocupat de a trai o viata pentru lucrurile care conteaza cu adevarat… Era deja timpul in care am inceput sa il cunosc pe Dumnezeu si sa il observ manifestandu-Se in viata mea. Era timpul in care am inceput sa citesc Biblia cum nu o mai citisem inainte, cu inima si mintea deschisa, si din cauza asta nici nu prea citeam nimic altceva pe atunci. Era anotimpul in care am invatat sa traiesc si cu mult si cu putin, si inconjurat de prieteni si singur, si cu entuziasm, si cu deznadejde, si prin toate acestea cu pace si bucurie. Am cautat sa descopar cine vrea Dumnezeu sa fiu, cum am fost creat sa functionez, si pentru ce traiesc viata aceasta… In anii aceia ceream putine lucruri de la mine insumi, si aveam doar cateva scopuri precise in viata, insa acestea ma tineau deseori treaz noaptea tarziu, gandindu-ma pur si simplu la lucrurile care as putea sa le fac… Mi se spunea, din aceasta cauza, ca sunt extrem de pasiv in alte lucruri, cum ar fi de exemplu, la scoala, matematica (again)! si de pasiv si linistit ce eram, adevarul e ca am reusit sa imi aduc la disperare atat profesoara din liceu cat si meditatorul, – pentru ca parintii mei mai aveau sperante. Asa ca, nu e de mirare, ca mi-am luat bacu la mate cand voi toti erati cu siguranta prin vacante! Nu stiu cine m-a pus sa dau la mate-fizica! But anyways…

Now, to tell you the truth (vorba lui Nacho Libre), privind inapoi, recitindu-mi gandurile de atunci, si visurile ce ma insufleteau, se intampla ca la fel cum nu inteleg matematica, la fel nu inteleg nici cum Dumnezeu a avut atata har pentru mine. Fiecare vis ce l-am avut in acei ani, e implinit astazi in viata pe care o traiesc, iar marile intrebari ale vietii si-au gasit raspuns in dreptul meu in ultimii ani. Poate ca nu am visat multe lucuri, dar am invatat sa ma bucur cu adevarat de ceea ce ar putea fi, pentru lucruri care merita cu adevarat. Iar pe masura ce m-am indragostit tot mai mult de Cel ce pune in noi viziune si dorinta, si dupa ce incet-incet si capacitatea de a ma organiza si disciplina s-au lipit de mine, viata a inceput sa evoce ceea ce-mi statea pe inima.

Pentru ca intradevar, arzand dincolo de bucurie ori tristete, in viata, determinante vor ramane intodeauna lucrurile importante, cele care conteaza in definitiv: pasiunea preponderenta, credinta, dragostea, nadejdea, intelegerea, rabdarea, metoda de zi cu zi ce-si va spune in cele din urma cuvantul. Determinanta va fi intodeauna puterea *prin credinta*, de a merge mai departe. Determinanta va ramane intodeauna capacitatea de a gasi mereu noi si noi capitole din viata, pe care sa le deschidem rand pe rand, sa le traim impreuna cu Cerul, si sa realizam zi de zi cat de maret e planul lui Dumnezeu pentru noi, toti cei care ne lasam pe bratul Sau, si ne odihnim in promisiunile Sale! El ne-a dat darul vietii, impreuna cu tot felul de binecuvantari in masuri perfecte. Tot ce trebuie sa facem mult mai des e sa ne numaram binecuvantarile, talentele, darurile, capacitatile unice cu care am fost inzestrati, si sa traim in locul in care nimeni altcineva nu poate trai, decat noi. Asta conteaza cu adevarat.