Mantuirea si viata

Ce ne salveaza in definitiv? Ce este mantuirea? Iertare? … Ma grabesc sa spun NU! … Ci Viata! Viata ne salveaza in definitiv! Solutia problemei noastre nu e doar sa ni se stearga pacatele. La ce ne-ar folosi sa fim iertati, dar sa ramanem aceeasi oameni? Nevoia noastra ultima e sa fim mantuiti prin viata lui Cristos! Toti vrem sa primim harul iertarii, dar sa nu ne oprim aici, — sa se vada viata lui Isus in trupul nostru muritor, e un har si mai mare… Acesta ne mantuie!

***

Avem impresia ca noi ii dam viata noastra lui Cristos – dar daca am intelege ca El ne da viata Lui… noua! Cat de diferit am trai? Aceasta e expresia ce cuprinde insasi esenta crestinismului. Cristos in noi. Viata Lui in noi.

***

Viata vesnica nu e o stare, nici vreun lucru, nici vreun loc. Viata vesnica e pur si simplu o persoana, e Isus Cristos. Nu e viata noastra la nesfarsit, ci e viata Lui fara sfarsit. Cine are pe Fiul, cine are Duhul Lui, duh datator de viata, are viata!

***

Mantuirea nu e doar acceptarea unui crez, ci acceptarea unei vieti noi in Isus Cristos. Mantuirea e un transplant, o inima noua, e primirea unei alte vieti, a unei vieti care nu e a ta.

Care este motivatia noastra?

Imi aduc aminte cand eram copii, impreuna cu fratii si verisorii mei, pe la bunici, sau pe la ferma, nu ne plictiseam niciodata. Am crescut intr-o familie cu traditie in agricultura, si cu ferma afara in camp, – si pentru cei crescuti la oras… imi pare rau pentru voi :)

Totusi, unde e o ferma e si de lucru, si eram chemati si noi sa ajutam din cand in cand la tot felul de lucrari, si imi aduc atat de bine aminte ca nu intodeauna gaseam motivatia suficienta pentru a lasa jocul sau desenele animate, sau mai tarziu computerul, si sa mergem. Si despre motivatie vreau sa va scriu putin.

Tot pe atunci, un frate de-a lu’ bunicu, unchiu Costica, ne chema la gradina lui din prund, care e un fel de lunca fertila a Muresului, la semanat de cartofi, ori la cules de prune, nuci, cirese… Si intodeauna mergeam, pentru ca unchiu Costica ne ducea apoi acasa cu masina lui noua, si nu orice masina, ci un Cielo prin 1996. Si pe deasupra, ne cumpara inghetata sau coca-cola, si ne dadea, nu stiu de unde, abtibilduri cu Diadora si postere cu fotbalisti. Oh, da! Roberto Baggio :)

Eram motivati!

Insa privind in urma, imi dau seama ca desi parintii mei s-au ocupat de toate nevoile noastre, cu maturitate (ei erau parintii!), intelepciune, si dragoste, noi paream sa nu observam, copii fiind, tot ce faceau ei. Am luat atatea lucruri ca de apucat. Si nu am realizat ca motivatia noastra suprema in a lucra atunci cand eram chemati trebuia sa fie chiar calitatea noastra de fii ai familiei, de mostenitori. Asteptam ceva instantaneu la schimbul orelor de lucru, fara sa intelegem ca traiam si lucram pe un pamant care era al nostru.

Si cat de trist e faptul ca pierdem din vedere acest adevar paralel si in viata noastra spirituala…

Dumnezeu ne-a apropiat, ne-a mantuit, ne-a dat infierea, ne-a dat Duhul Fiului Sau, ca sa ii spunem fara teama, Ava, Tata! Si noi oarecum tot nu suntem motivati indeajuns sa traim si sa lucram pentru Imparatia Lui. Pentru ca nu intelegem si nu credem pe deplin ca suntem fii ai lui Dumnezeu, mostenitori ai Imparatiei!

Cine nu lucreaza impreuna cu Mine, spunea Isus, risipeste… Il avem ca exemplu pe fiul risipitor care n-a vrut sa lucreze impreuna cu tatal lui, pentru ca nu si-a dat seama ca se merita, pentru ca nu a vazut motivatia.

Adesea si noi, vrem sa fim primiti in familia lui Dumnezeu, dar nu vrem sa traim cu aceasta identitate asteptand mostenirea – ci cautam mereu si mereu rasplatiri instantanee, pe acest pamant, lucrand pentru firea pamanteasca, asa cum si noi, cand eram copii, aveam in minte doar inghetata si coca-cola ca moneda instantanee pentru munca noastra.

Dar Dumnezeu ne plateste cu o moneda vesnica care e Viata in Fiul Sau, ne face mostenitori ai Cerului, si nu in ultimul rand ne-a promis ca ne poarta de grija cu intelepciune si dragoste in fiecare zi. Daca noi ca parinti stim sa dam lucuri bune copiilor nostri, cu atat mai mult Tatal nostru cel ceresc o face si o va face!

Si care sa ne fie motivatia, in definitiv? Iata: vedeti ce dragoste ne-a dat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem! Asta e motivatia. Nu poate fi nimic mai extraordinar!

Nici recunoasterea oamenilor, nici admiratia lor, nici salarul de pastor, nici binecuvantarile, nici rasplatirile, nici toate lucrurile bune pe care ni le da Tatal. Cand motivatia e corecta, lucruri de genul asta vin de la sine, iar cand parca intarzie, harul lui Dumnezeu ne va fi indeajuns. Harul e suficient. Harul e bogatie. Cand motivatia e corecta, lucram ca unii care stim pe deplin ca se merita. Nimic nu se compara cu privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu, si privilegiul slujirii din *aceasta* pozitie!

Zidim o Casa in care vom locui.
Lucram intr-un seceris din care vom manca.
Adunam un popor sfant si rascumparat cu care vrem sa traim o viata noua cu Dumnezeu.

Si toate acestea pentru ca fiul stie ce face Tatal! De aceea sa si lucram impreuna cu El, pentru ca vedem mostenirea, — un popor rascumparat, o viata vesnica, un cer nou si un pamant nou. O greutate de slava, care nu se poate compara cu placerile de o clipa si rasplatirile instantanee de care avem parte lucrand in firea pamanteasca.

Vedeti ce dragoste ne-a dat Tatal!

Noi il iubim, pentru ca Dumnezeu ne-a iubit intai?
Se merita! :)