Isus salveaza, eu risipesc

Posted: September 23rd, 2008 | Author: Flavius | Filed under: Devotional, Draga Biserica..., Incurajari | No Comments »

Jesus Saves, I Spend e titlul unei piese peste care am dat zilele acestea. Canta o artista pe nume Annie, dar semneaza St. Vincent, un indie-concrete, foarte interesant.

Muzica o gasiti pe youtube, iata aici insa versurile excelente:

While Jesus is saving I’m spending all my days
in backgrounds and landscapes with the languages of saints
While people are spinning like toys on Christmas day
I’m inside a still life with the other absentee

While Jesus is saving, I’m spending all my days
in the garden-grey pallor of lines across your face
While people will cheer on the spectacle we’ve made
I’m sitting and sculpting menageries of saints

Oh, my man my absentee
I’d do anything to please you
Come my love the stage is waiting
Be the one to save my saving grace

While Jesus is saving I’m spending all my grace
on rosy-red pallor of lights on center stage
While people have cheered on the awful mess we’ve made
through storms of red roses we’ve exited the stage

So. Well. Hmm… :) Zambesc pentru frumusetea si profunzimea versurilor, dar ecoul lor se intoarce frant si trist, pentru ca e insasi viata noastra aici…

Inca o privire dincolo de aparente, dincolo de suprafata lustruita a lucrurilor ce ne caracterizeaza in exterior.

Pentru ca, in timp ce Isus salveaza, noi cheltuim zilele si harul cu atata usurinta; in timp ce Isus salveaza, ramanem totusi de multe ori aceiasi prizonieri intr-o gradina cenusie; in timp ce Isus salveaza, ne cheltuim timpul invatand un rol, si jucandu-ne piesa in lumina reflectoarelor. — Si pentru ca in timp ce Isus salveaza, si face totul pentru a ne intoarce inimile, putini sunt gata sa salveze impreuna cu El, harul Sau salvator…

[...]

Nu stiu sincer de ce blogul meu e atat de pesimist in ultima vreme, si din cale afara de incurajator :)

Insa nu pot sa nu observ ca viata noastra prezinta o realitate pe care chiar Domnul Isus a ilustrat-o, a prevazut-o. Suntem fii risipitori, fiecare. Fiecare, in mai multe sau in mai putine lucruri.

Trebuie doar sa privim la vietile noastre. Trebuie doar sa sondam putin mai adanc in fiinta noastra. Sa mergem o mila in plus cu omul nostru launtric, sa-l lasam sa vorbeasca, iar noi sa tacem o clipa.

Stiu, e intradevar greu, e ca si cum am umbla pe o franghie deasupra unei prapastii. Prapastia suntem noi, privindu-ne de sus in jos. (Rareori ne privim pe noi insine de sus in jos!)

Insa Evanghelia minunata a lui Isus Cristos poate sa umple prapastia noastra cu o veste buna! Si e indeajuns! Evanghelia e siguranta care ne tine, si ne da curajul de a privi cu sinceritate in noi insine.

Iar vestea buna e ca daca ne intoarcem in casa Tatalui cu toata inima, vom gasi din nou har, vom primi din nou autoritate pentru a-L reprezenta, si vom primi din nou hrana si adapost pentru sufletele noastre, viata din belsug si privilegii in Numele Lui, ca niste adevarati fii, — pentru ca Isus a salvat atatea lucruri pentru noi!

(Oprire)

Posted: September 19th, 2008 | Author: Flavius | Filed under: Citate, Devotional, Draga Biserica... | No Comments »

Visez ca grupuri de crestini pretutindeni vor incepe sa intrupeze realitatea Noului Testament, aceea ca Biserica e un organism viu, si nu o institutie ori o organizatie. Visez ca Isus Cristos va fi intr-o zi Capul Bisericii, din nou; nu intr-o retorica pioasa, ci in realitate.

– Frank Viola

Ma lupt de cateva zile cu afirmatia aceasta, pentru ca e extrem de dureroasa, grea, ofensatoare, sunt sigur pentru atatia crestini, — insa daca ne cercetam in profunzime, cuvintele acestea dezvaluie niste rani adanci ale noastre. Sunt lucrurile care le-am pierdut din vedere, chiar acelea care poate nu credeam ca le vom pierde vreodata. Lucruri care privesc statutul nostru si supunerea noastra ca Biserica a lui Cristos; ceea ce suntem, si ai cui suntem… De aceea o “vars” aici sa va luptati si voi cu ea.

De prea mult timp construim cu caramizi niste institutii si organizatii, sisteme religioase, modele de biserici si amvoane, pierzand din vedere esentialul, faptul ca Dumnezeu zideste un Templu din pietre vii, pentru Imparatia Sa!

Ma gandesc doar la un singur lucru, — daca ar ajunge acest vis, visul nostru, al fiecaruia care formam Biserica, cum am fi? Cum ar fi, inca o data, daca inima noastra ar fi intreaga a Lui? Daca l-am recunoaste ca Domn cu inimile, nu doar cu buzele?

Ce cauta Dumnezeu pe pamant? Domnul isi intinde privirile peste tot pamantul, ca sa sprijineasca pe aceia a caror inima este intreaga a Lui! (2 Cronici 16:9)

Draga Biserica, daca ne-am putea opri, si sa stim ca El e Dumnezeu, Domn peste pamant, Domn peste neamuri, Domn peste Biserica Lui… Si daca am decupla cumva pilotul-automat care ne conduce, si am simti cu adevarat, cu un Trup Viu, ce e umblarea cu Domnul, cred ca visul s-ar implinii…

Dupa inima lui Dumnezeu…

Posted: September 15th, 2008 | Author: Flavius | Filed under: Devotional, Draga Biserica... | No Comments »

In David, Dumnezeu si-a ales un om dupa inima Lui. Si intocmai la fel, in Biserica, Dumnezeu isi alege un *popor* dupa inima Lui!

Cred ca relatia pe care David a avut-o cu Dumnezeu e o imagine profetica a relatiei pe care Dumnezeu doreste sa o experimentam azi ca Biserica a Lui.

Dumnezeu cauta o generatie dupa inima Lui!
Ori, nu putem fi oameni dupa inima Lui fara sa-i cunoastem inima!

E cat se poate de logic, nu? :)
E un principiu.

De aceea, nu vom fi oameni dupa inima lui Dumnezeu fara sa avem revelatia inimii si a emotiilor Lui pentru noi…

Pentru ca ascultarea noastra, dedicarea noastra, dragostea noastra pentru Dumnezeu, va fi intodeauna direct proportionala cu capacitatea noastra de a privi adanc in inima lui Dumnezeu!

E exact ceea ce a facut David.

A privit frumusetea lui Dumnezeu. A cautat sa vada fata lui Dumnezeu, sa cunoasca gandurile Sale, sa inteleaga caracterul Sau…

Si aceasta e si chemarea noastra, ca Biserica.

Apostolul Pavel se ruga pentru noi sa ne indreptam inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Cristos. Sa ne uitam tinta la Isus, Capetenia si Desavarsirea credintei noastre. Sa ne uitam cu luare aminte la Cel ce ne-a iubit si a suferit blestemul crucii pentru noi…

Pavel stia ca dinamica cresterii si maturizarii noastre spirituale sta in intelegerea caracterului lui Isus Cristos, modelul nostru.

De aceea chemarea noastra e sa ne uitam tinta, sa privim cu luare aminte — sa devenim studenti ai lui Dumnezeu, studenti ai caracterului Sau, revelat in Scripturi…

Pentru ca atunci cand privim in acest fel inima lui Dumnezeu, ne si apropiem de inima Lui; ne apropiem de El in asemanare, si ne apropiem de El in intimitate…

Draga Biserica, noi Il iubim pentru ca, privindu-L, am avut revelatia dragostei cu care ne-a iubit Dumnezeu inca dinainte de intemeierea lumii. Si privindu-L pe Cel ce ne iubeste, invatam sa-L iubim, sa-L urmam, sa-L ascultam…

Draga Biserica, avem astazi mai multe predici, mai multe carti, mai multe studii, si mai multe scoli ca oricand, dar inimile noastre raman si vor ramanea netransformate fara sa invatam sa-i raspundem, sa raspundem inimii lui Dumnezeu…

De aceea, ca si David, as vrea mult sa descoperim mai adanc inima lui Dumnezeu. Aceasta sa fie cautarea noastra. E singurul mod de a creste, de a ne maturiza, de a dezvolta mai multa pasiune, mai mult devotament, mai multa ascultare, mai multa bucurie in Cristos — ca un raspuns zilnic — dupa ce am descoperit pasiunea, devotamentul, planurile si bucuria din inima Lui Dumnezeu, pentru Biserica Sa…

Dumnezeu ne cauta inimile…

Posted: September 1st, 2008 | Author: Flavius | Filed under: Devotional, Draga Biserica..., Viata | No Comments »

Adevarata poveste a fiecarei persoane in aceasta lume nu e povestea pe care o vedem, povestea exterioara. Ci adevarata poveste e cea din interior, cea a inimii. Domnul Isus ne-a atras atentia de mai multe ori asupra faptului ca nu ne foloseste la nimic sa castigam toate lucrurile in partea exterioara a vietii, daca ne vom pierde sufletul. Iar intelepciunea lui Dumnezeu ne invata sa ne pazim inimile mai mult ca orice, caci din inima ies izvoarele vietii!

Si totusi, in intelepciunea noastra pazim atatea lucruri pe pamant, dar ne pazim atat de putin inima…

Viata in spiritul acestei lumi continua si reuseste sa ne convinga sa ne ignoram inimile, ori sa nu credem ca viata noastra e cu adevarat in lumina, sau in intuneric, pornind de acolo, din inima. Sistemul lumii ne invata sa traim doar in lumea exterioara unde pragmatismul, eficienta si performantele sunt tot ce conteaza. Si in aceasta lume materiala, a lucrurilor care se vad, invatam sa oferim doar acele parti din noi care sunt cerute si aprobate. In aceasta lume identitatea noastra a devenit sinonimul activitatiilor noastre, iar rutina vietii inlocuieste sensul cel mai adanc al vietii…

Ori Dumnezeu nu ne-a creat pentru asa ceva.

Intr-o lume ca aceasta foarte rar suntem invitati sa ne traim viata din inima.

Insa chiar aceasta e provocarea lui Dumnezeu!

In inima auzim intai vocea lui Dumnezeu, si cu inima ajungem sa-L cunoastem si invatam sa traim in dragostea Lui.

Si invitatia de a trai din inima, e invitatia Lui pentru noi!

Viata lucrurilor care nu se vad, viata interioara, e viata din locurile adanci ale sufletului nostru. E viata nevazuta, e misterul din noi, e comoara din vasul de lut — viata care nu poate fi controlata si condusa asa cum ne conducem afacerile in aceasta lume. Inima nu raspunde principiilor si programelor; nu cauta eficienta in toate, ci cauta sensuri si intelesuri ultime, cauta rostul suprem — cauta insasi Viata in toate!

Din inima ies izvoarele vietii! Din ea ies toate lucrarile noastre care vor dainui; o viata de inchinare autentica isi are originea si sustinerea acolo; si orice sacrificiu pe care il depunem. Credinta noastra, speranta noastra, si dragostea se gasesc tot in acest izvor.

De aceea, asa cum spunea Isus, — sa ne pierdem inimile, inseamna sa pierdem totul!

Dumnezeu ne cauta inima. Pentru ca Dumnezeu intr-o zi ne va cere sufletul.

De aceea vreau sa invatam sa ne pazim inimile mai mult ca orice! Vreau sa invatam sa ne curatim inimile, — partea dinauntru a vasului, pentru ca si partea de afara sa fie curata.

E ceea ce le spunea Domnul Isus carturarilor si fariseilor, care considerau ca standardul unei vieti placute lui Dumnezeu se rezuma la lucrurile exterioare, la ceea ce se vede, la slujba, la aspect, la datorie. In Matei 23:25-29 Domnul Isus a avut cuvinte extrem de dure la adresa lor, tocmai pentru ca neglijau aspectul interior al vietii, tocmai pentru ca viata inimii lor era pierduta, pentru ca inimile lor erau departe de Dumnezeu.

Si de-a lungul Scripturilor, putem sa vedem in mod clar ca povestea inimii e povestea pe care Dumnezeu vrea sa o auda. Cand poporul Israel s-a indepartat de Dumnezeu iar inchinarea lor era manifestata prin simple ritualuri, Dumnezeu s-a simtit cinstit doar de pe buzele lor, pentru ca inima lor era departe de El, iar frica pe care o aveau fata de El nu mai era decat o invatatura de datina omeneasca. — Si acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, — o descriere cutremuratoare a sentimentelor lui Dumnezeu in fata inchinarii lui Israel! Pentru ca Dumnezeu le cauta inimile… (vezi Isaia 29:13).

De aceea inima e locul vietii noastre in Cristos.

Dumnezeu priveste la inima noastra, si comunica inimilor noastre. E locul in care Il cunoastem, si descoperim intimitatea, frumusetea, curajul si aventura calatoriei impreuna cu El. Ne trebuie inima pentru a merge cu El, ne trebuie inima pentru a alerga pana la capat, spre premiul chemarii ceresti!

Draga Biserica… Dumnezeu ne cauta inimile. Dumnezeu toarna dragostea Lui, prin Duhul Sfant, in inimile noastre. Dumnezeu cere ca adevarul sa fie in adancul inimii. Si mai mult ca orice, El cauta inimi dupa inima Lui!

Draga Biserica, inima, si viata de acolo e comoara cea mai de pret, dar pe care atatia oameni o vand pe niste cioburi de lut. Viata pierduta a inimii trebuie regasita impreuna, si readusa intre noi. E viata noastra, viata Bisericii. E viata vesnica, e viata spirituala, e Duhul de viata al lui Dumnezeu, calauzindu-ne in tot adevarul.

Tot mai multi oameni divorteaza astazi de viata lor interioara, privind doar lucrurile care ne fascineaza ochii in aceasta lume, si ramanand doar cu o forma de evlavie, duminica de duminica… Dumnezeu stie ca avem trebuinta de atatea lucruri materiale pe acest pamant, si a promis ca ni le va da chiar si in somn :), pe deasupra, impreuna cu Cristos.

El se ingrijeste de trupurile noastre, de vasul de lut, dar daca ne-am nascut cu adevarat din nou, si suntem o faptura noua, ar trebui sa ne punem mana pe inima in fiecare zi, sa ne asiguram ca bate. Sa traim cu Dumnezeu, in Cristos, sa stim ca traim, si sa marturisim prin cuvinte si fapte ca avem Viata, fascinati de lucrurile care se vad cu inima, lucruri care nu sunt trecatoare, lucruri care sunt vesnice…