Luni seara

Vegheaza, iubite Domn, cu cei care lucreaza, raman in veghe sau plang in aceasta noapte, si trimite ingerii Tai in paza peste cei ce dorm. Ingrijeste-l pe cel bolnav, da odihna celui obosit, binecuvanteaza-l pe cel muribund, alina-l pe cel suferind, miluieste-l pe cel indurerat, pazeste-l pe cel bucuros — toate pentru dragostea Ta. Amin.

The Book of Common Prayer (Rugaciune atribuita lui Augustin)

Luni dimineata

Doamne, Tu ai inima mea. Si eu voi cauta inima Ta.
Doamne, Tu ai gandurile mele. Voi cauta si eu gandurile Tale.
Doamne, Tu ai cantecul meu. Voi cauta si eu cantecul Tau.

Misty Edwards – Strings
(Music from the prayer room – International House of Prayer, Kansas City)

De ce vreau sa raman un neadaptat!

Am avut si putina vacanta, — as fi vrut sa fi fost cu adevarat o vacanta de odihna dar a fost mai mult un fel de retragere spre munti si dealuri :), indeajuns de departe de Arad, dar din pacate tot cu “biroul” dupa mine, cu foarte mult de lucru… Doua saptamani totusi cu mai multa liniste, cu aer proaspat, cu plimbari de dimineata si seara, cu prieteni, cu frati si surori, si cu BHOP – casa de rugaciune deschisa acum zilnic de la 10 la 22, – unde nu am ajuns atat de mult cat mi-as fi dorit, robit fiind de… munca :(

Am fost la Bazna, langa Medias, in nordul judetului Sibiu. Ne-am intors la Arad. Si inca tot incerc sa ma re-adaptez, desi vreau sa raman un neadaptat fata de atatea lucruri aici.

Mi-e atat de usor sa ies din ritmul orasului… Un oras in care anul acesta se construiesc nu mai putin de 5 mall-uri dar oamenii vor ramane la fel de tristi, nemultumiti, straini, dezorientati… Si un oras in care cu toate ca sunt catre 40 de biserici evanghelice, spiritul care personal il simt peste ‘cetate’ devine tot mai apasator si tot mai intunecat… Stau si ma intreb, — daca doar am vedea lucrurile in spirit, daca doar am vedea dincolo de privirile oamenilor, in sufletele lor, si daca doar am cunoaste ce e in inima lui Dumnezeu cu privire la orasele noastre, la toti acesti oameni pe care El i-a creat, si le-a dat suflare…

Ce mult ne-am schimba perspectiva asupra crestinismului nostru.

Ce redusi la tacere am fi, cum ne-am sfasia inimile si ce adunari sfinte am chema pentru ca Domnul sa aibe mila de noi si de daramaturile noastre…

Pentru ca sunt daramaturile noastre!

Inteleg tot mai mult ca noi ca si Biserica suntem responsabili pentru generatia si lumea in care traim. Keith Green spunea atat de bine ca generatia actuala de credinciosi e responsabila pentru generatia actuala de suflete. Si tot el spunea in versurle unui cantec ca lumea doarme in intuneric, insa din pacate Biserica uneori doarme nepermis in… lumina.

Avem lumina si totusi dormim. Avem acces la tronul lui Dumnezeu pentru ca El sa faca dreptate pe pamant si totusi nimeni nu mijloceste pentru ca intradevar Imparatia lui Dumnezeu sa vina.

Sincer. Daca doar am vedea cat de mare e razboiul spiritual.

In intersectii. In piete. In spatele usilor. In casele oamenilor.

Daca doar am vedea violenta cu care Satan se lupta pentru generatia noastra, pentru tinerii de azi care cred ca au toata viata inainte fara sa stie ca nu au viata astazi, in prezent, — prin felul in care traiesc.

Daca doar am fi martori la suferinta pe care pacatul o aduce in atatea si atatea familii. Daca am vedea lanturile care ne leaga.

Daca doar am vedea dincolo de peretii clinicilor unde in fiecare zi …. (era sa scriu “mamele”) isi ucid copiii in pantec.

Daca doar as vedea eu aici acasa prin podeaua apartamentului nostru, unde la parter e o astfel de clinica! Sub patutul fetitei noastre de 5 luni, e sala de asteptare a cabinetului. Inima ei bate, dar undeva mai jos cu doar 3 metri, la parterul blocului, si astazi inimi atat de mici au fost oprite.

Daca doar am vedea lucrurile din perspectiva cerului!…

E cea mai mare dorinta a mea — sa am ochi care sa vada. Sa vad lucrurile fata de care sa raman mereu neadaptat. Ochi care sa vada ca traim intradevar ca in zilele lui Noe. Zile in care suntem chemati sa traim altfel pentru ca sunt vremurile in care singurul loc care ne va salva e locul din care veghem, mijlocim, — pregatiti, cu mijlocul incins, cu facliile aprinse.

E locul nostru de scapare. Si personal, aici vreau sa fiu. Aici vreau sa ma adaptez si sa functionez toata viata. Pentru ca nu trebuie sa-mi spuna nimeni, mi-e deajuns sa ma intorc la Arad si sa-i vad daramaturile in mijlocul prosperitatii, mi-e deajuns sa urmaresc stirile de la orice ora doriti, mi-e deajuns sa citesc Foreign Policy si sa vad situatia politica din lume, si vad si simt si recunosc ca sfarsitul este aproape.

De aceea ma rog ca in duh si in adevar sa-l cautam pe Dumnezeu! Noaptea aproape ca a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa invatam pe multi sa umble in acest fel. Sa-L rugam astazi pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la seceris, — lucratori pregatiti din perspectiva Cerului! Sa-L rugam sa se iveasca din nou ca zorile diminetii, ca o ploaie, sa ne ploaie mantuire, vindecare, si speranta peste orasele noastre!

Gandeste-te mai mult:

* Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea, şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Marcu 12:35-40)

* Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti si vegheati in vederea rugaciunii. (1 Petru 4:7)

* Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase; şi astfel izbăvirea s-a întors îndărăt, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit. Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu mai este nici o neprihănire. El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. (Isaia 59:13-16)

* Da lumina ochilor mei, ca sa nu adorm somnul mortii, ca sa nu zica vrajmasul meu: “L-am biruit”! (Psalmul 13:3,4)

Ce mai fac?

Buna dimineata si noapte buna sunt cele mai frumoase saluturi. La fel de frumoase! Ma bucur de o noua zi si ma bucur de o noua portie de odihna de fiecare data cand le primesc. Asa viata e frumoasa si sanatoasa :)

Cam asta fac. Mai bine decat merit. Pentru ca din buna dimineata si pana-n noapte buna Domnul e atat de bun!

Gust zilnic si vad ce BUN e :)

E ca si cum Ruth (fetita noastra, la 5 luni) a descoperit ce bun e iaurtul cu piure de fructe. Tot ce vrea, e sa guste din nou si din nou :)

Iar eu in pauzele de lucru, o fentez sa rada in hohote :) La fel cum Tatal meu ceresc… ma invarte cu scaunul :)

In alte cuvinte, revin pe blog in cateva secunde :)

Impresii din Israel

Pentru prima data pe blog primesc un musafir :) — Radu Petrisor, un special-guest, — tatal meu, aici cu impresiile vizitei in Israel de luna trecuta. Citind textul veti observa de unde am mostenit si eu ceva umor si intai de toate placerea de a scrie :)

Trebuie sa recunosc cu modestie ca ma consider un privilegiat. Oportunitatea de a vizita Israelul mi-a fost oferita de invitatia la conferinta anuala a Europartners programata anul acesta la Ierusalim. Europartners e o organizatie crestina cu scopul de a reuni oameni de afaceri din diferite tari din Europa si nu numai, pentru a-i echipa cu metodele si dorinta de a implementa Mesajul Evangheliei in mediul afacerilor.

Asadar, in perioada 6-13 februarie, timp de sapte zile incheiate, impreuna cu Alin, fiul nostru cel mai mare, am fost printre cei 125 de participanti la conferinta de la Ierusalim, si apoi la un tur al Israelului in trei zile.

Pentru cei mai multi vizitatori Israelul incepe si se termina la aeroportul international Ben Gurion; de acolo, vorba unei cunostinte pe care am sunat-o intreband-o daca locuieste departe: “In Israel nimic nu e departe!”

Israelul ne-a intampinat cu livezi de portocali incarcati de roade si cu 20 de grade la umbra, caldura pe care si in zilele urmatoare inapoi in Romania, desi era februarie, eram tentati sa o cautam… Dupa negocierile de rigoare cu mafia taximetristilor din zona aeroportului, impreuna cu finlandezii si macedoneenii cu care ne intalniseram in aeroport am pornit spre Ierusalim cu un maxi-taxi al carui sofer ne-a servit si drept ghid de ocazie… In scurt timp ne-am obisnuit cu culoarea crem-cenusie a tuturor cladirilor si cu peisajul desertic intrerupt ici-colo de incercarile ingenioase ale localnicilor de a transforma desertul in oaze de verdeata.

Dupa o ora de drum am ajuns la portile Ierusalimului, nu cel Biblic dar nici Noul Ierusalim. Abia dupa ce am mai strabatut o serie de strazi si ulicioare prin care soferul nostru si-a lasat cei cativa pasageri localnici, de pe povarnisul uneia din colinele pe care este asezat orasul, soferul nostru ne-a aratat orasul vechi cu zidurile si portile lui milenare… Am strabatut apoi Bulevardul King David si am ajuns la hotelul Dan Panorama, gazda noastra pentru urmatoarele patru zile. Dupa o scurta acomodare cu camera 632, noua noastra locuinta, am coborat in sala de conferinte unde a avut loc deschiderea lucrarilor, prezentarea delegatiilor, intalnirea cu unii vechi prieteni de la conferinta de anul trecut si cu unii viitori prieteni, apoi binemeritata masa de seara, si mai apoi prima noapte in Israel…

Vis sau realitate? Ma aflam mai aproape ca oricand in viata mea de locurile promise la inceputul istoriei de Domnul Dumnezeu lui Avraam, lui Isac, lui Iacov, — locuri calcate de picioarele lui Iosua, locuri pe unde a pasit David, Solomon, Isaia, Ieremia, Neemia cu prietenii lui restauratori, Ezra, noul prototip de preot crescut in exil fara altar si jertfe dar cu Cartea in mana si in inima, si multi altii… Dar, mai ales, aveam sansa de a ma intersecta cu urmele pasilor lui Isus, Fiul Lui Dumnezeu, care a ales chiar aceste locuri sa se amestece in Istoria si in Geografia omenirii…

“Astfel a fost o seara si apoi a fost o dimineata. Aceasta a fost ziua intai.”

Timpul si spatiul nu-mi permit sa va spun acum prea multe despre zilele urmatoare, zile petrecute in cadrul conferintei cu oameni speciali, cu tematici deosebite, cu marturii despre felul cum Evanghelia poate fi traita in mediul afacerilor. “Afaceri ca la Carte” este tema unui curs biblic propus si impartasit deja de sute de mii de oameni din intreaga lume.

Dintre personalitatile care ne-au impartasit Evanghelia in aceste zile as dori sa va prezint aici figura luminoasa a lui Avi Mizrachi, Senior Pastor al congregatiei Crestinilor mesianici din Tel Aviv, — Avi, intr-un fel gazda noastra, care ne-a aratat ce mare lucru este sa fii crestin din Poporul lui Israel. “Daca lepadarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decat viata din morti…” ne spunea apostolul Pavel.

Nu ratati imaginile de aici pentru a vedea lucrarea pe care o fac acesti crestini in Israelul de azi…

[youtube EM_f4pn0fgA]

Despre locurile pe care le-am vizitat in Tara Sfanta, nu-mi fac iluzii ca vi le-as putea descrie, de aceea o sa incerc macar sa le enumar.

Am privit Ierusalimul de pe Muntele Maslinilor, din locul unde si Mantuitorul l-a privit si a plans pentru el, apoi am coborat pe poteci spre Gradina Ghetsimani, cu maslini milenari si cu urme nepieritoare ale trecerii lui Isus. Am intrat apoi in Cetate prin Poarta Oilor, am strabatut prin multimea de tarabe si alte edificii comerciale Via Dolorosa, am fost la locul numit Golgota — dealul Capatanii, si am fost in gradina lui Iosif din Arimateea, si am intrat in Mormantul unde fusese pus Trupul lui Isus. Mormantul era gol… Stiam eu… Apoi, impreuna cu tot grupul nostru am stat in inchinare, am cantat fiecare in limba lui cantarea “Cat de drag ne este Isus” si am luat cu toti Cina Domnului acolo in Gradina Mormantului Gol…

Si a mai fost o seara si apoi o noua dimineata.

A sosit vremea sa parasim Ierusalimul, si, imbarcati intr-un autocar am salutat in trecere zidurile si portile cetatii, si dupa ce am strabatut un tunel de cateva sute de metri, ca prin miracol ne-am trezit intr-un tinut arid, lipsit de verdeata luxurianta a gradinilor Ierusalimului. Eram deja in Pustia Iudeii spre Marea Moarta si spre Iordan, prin locurile unde propovaduia candva Ioan Botezatorul. Dupa vreo ora de mers am ajuns la Marea Moarta, locul cel mai de jos de pe suprafata pamantului, la cota –450 m. Primul popas l-am facut la En Ghedi. Ce reprezinta acest loc, daca nu stiti, recititi I Samuel cap. 24. De acum n-o sa mai uit numele locului acestuia EN GHEDI….

Ne-am intors apoi pe acelasi drum si ne-am oprit la Qumran, vestitul loc al Manuscriselor de la Marea Moarta, dovedit a fi un puternic centru de multiplicare si conservare a scrierilor sacre, loc unde in 1947 au fost descoperite peste 14.000 de manuscrise printre care majoritatea cartilor vechiului Testament, inclusive Isaia 53.

Ne-am indreptat apoi, urmand valea Iordanului, spre nord, spre Marea Galileii si tinuturile lui Zabulon si Neftali, si spre seara am ajuns cu bine la Nof Ginosar Kibbutz, un splendid complex turistic pe malul marii, unde aveam sa fim gazduiti in urmatoarele doua nopti… Si a mai fost o seara si apoi o dimineata…

Ziua urmatoare am inceput-o participand in racoarea diminetii la un botez oficiat de un pastor evanghelic armeean din grupul nostru, in apele Marii Galileii, ocazie cu care sapte persoane au marturisit public credinta lor in Domnul Isus, primind botezul.

Pe la ora zece, “Arca lui Noe” ne astepta in rada micului port al complexului pentru a ne scoate in larg la o plimbare pe apele pe care odata a navigat si a umblat Isus. Care o fi pretul unei astfel de calatorii pe marea Galileii nu stiu, dar se zice ca cineva care s-a interesat de pret, atunci cand l-a aflat a replicat: “Acum nu ma mai mir de ce Isus a preferat sa umble pe ape…”

Noi am ramas totusi la bordul ambarcatiunii noastre pana la destinatie, Capernaum, unde am intalnit locurile unde odata demult, Petru si prietenii lui, pe cand isi dregeau mrejile au fost deranjati de un nou venit cu propunerea de a-si schimba locul de munca, si, culmea, chiar au acceptat…

Ruinele vechiului Capernaum ne asteptau sa ne povesteasca si ele despre minuni si semne, despre cuvinte nemaiauzite, despre fapte marete petrecute prin aceste locuri.

Am pasit si noi in Sinagoga din Capernaum, apoi la doar cativa pasi am gasit ruinele casei lui Petru, deasupra carora, crestinii de azi au ridicat pe opt picioare “de paianjen” o moderna biserica tip amfiteatru, si am ascultat pasaje biblice consacrate rostite candva de Isus chiar in aceste locuri… Da, pietrele de aici au invatat sa vorbeasca si au multe de spus…

Nu departe de Capernaum, am ajuns la locurile unde candva, multimile de oameni veniti la ascultarea Cuvantului fara sa-si fi pus cu ei macar un hamburgher, i-au pus in incurcatura pe ucenici; cum sa-i putem hrani pe toti acestia? … Din fericire era prin preajma un baietel cu o mamica grijulie, asa ca totul s-a rezolvat cu bine…

Pentru-ca se facuse ora mesei, am dat si noi sa-l cautam pe baietelul cu pestii si painisoarele lui, dar plecase de mult. Am fost indrumati totusi mai la vale, spre tarmul marii, unde pescarii locului, stranepotii lui Petru ne asteptau pe fiecare cu un platou cu cate un peste proaspat, prajit si garnisit, capabil sa sature chiar si un om flamand. Ce-i drept, a fost cam piperat, dar o data in viata mai merge. Astfel, cu burta plina si cu buzunarul putin mai gol, ne-am continuat drumul spre un alt munte: Muntele Fericirilor.

Acolo, pe locul unde Domnul Isus isi uimea ascultatorii, intr-un sanctuar deschis spre mare am stat si noi si am cantat si am ascultat cuvintele nepieritoare ale predicii de pe munte, si am privit marea si cerul Galileii, care le auzisera rostite chiar de Domnul…

Pentru ultima zi ne-a ramas drumul de intoarcere spre Tel Aviv. Parasind tinutul Tiberiadei, ne-am indreptat spre Nazaret, oras mare si modern astazi, dar care si-a pastrat ascunse printre cladiri multietajate si piete aglomerate, vestigiile valoroase ale trecutului. Astfel, undeva in incinta unei frumoase biserici catolice am putut vedea ruinele casei Mariei, cea vizitata de Ingerul Gavril, si mai incolo, pe o alta straduta, am intrat in Sinagoga unde candva demult s-au implinit niste Cuvinte…

De la Nazaret am plecat spre Marea cea Mare, strabatand manoasa Vale Izreel, cu locul special al unor evenimente viitoare numit Armaghedon. Ne-am abatut apoi pe un drum in serpentine spre Muntele Carmel, de pe inaltimea caruia am avut cea mai fantastica priveliste a tarii, de la Valea Iordanului in rasarit, pana la tarmurile Mediteranei spre apus, cu Ierusalimul undeva spre sud si cu muntii din tinutul Nordic al Galileii. Eram pe locul unde Ilie si-a provocat potrivnicii la testul cu detectorul de minciuni si i-a dovedit mincinosi. Si azi statuia lui domina platoul din fata micii capele ridicate acolo…

Si pentruca muntii s-au cam terminat, ne-am indreptat cu toata viteza spre hotarul vestic scaldat de Marea cea Mare, spre ultimul reper al periplului nostru: Cezareea, — cetate-port, loc de odihna si de distractii, construita de Irod cel Mare pentru a se preamari pe sine insusi, si unde se pare ca si-a aflat si sfarsitul, lovit fiind de Ingerul Domnului.

Era spre seara si ziua aproape a trecut, astfel ca nu ne-a ramas decat drumul pe autostrada spre hotelul Basel din Tel Aviv, gazda ultimei nopti petrecute pe pamant israelian.

–

Si daca ati avut rabdare pana aici (rabdarea de sambata seara), si m-ati urmarit in calatorie, Alin are un album flickr online cu fotografii bonus pe langa ceea ce ati citit.