Ramanand la evanghelistul Marcu, va spuneam ca imi place cum “i-a iesit” textul din capitolul 14 versetele 3-11. Am vazut data trecuta din prima parte a paragrafului o dovada a devotamentului nemasurat prin gestul unei femei careia i sa iertat mult, in asa fel incat a iubit mult dintr-o inima schimbata.
Dar tot in acest text, vreau sa observam ca avem si exemplul unui alt tip de “credinciosie”, ceva mai invaluita in tacere, rezervare, si interes… Si spun din nou: ce interesant cum a gasit cu cale Marcu, inspirat de Duhul Sfant, sa puna in acelasi text gestul frumos ce l-a facut femeia cu vasul cu mir de nard pentru Isus, si… afacerea pe care a facut-o Iuda Iscarioteanul, ucenicul, care l-a vandut pe Domnul Isus.
Citind textul dintr-o bucata, asa cum e, nu am putut sa nu ma intreb privind cele doua personaje, oare relatia mea cu Dumnezeu se aseamana cu un vas cu mir de nard jertfit pentru Cristos si Imparatia Sa, ori cu o punga de bani pentru interesele lumii aceasteia care trece?
Pentru ca ma intreb de cate ori nu ajungem pe genunchi doar atunci cand avem nevoie de sanatate sau bani? De cate ori, fara sa traim in ritm cu Dumnezeu, relatia noastra cu El e departe de intimitatea prieteniei la care ne-a invitat, dar cu toate acestea, nu ezitam sa apelam la El in rugaciunile noastre sperand sa il determinam cumva pe Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu tot ce visam noi…
Vorbind despre acest tip de “credinciosie” voalata, Tony Campolo sublinia pericolul unui crestinism impamantenit si material, si nu e greu sa vedem astazi cat de diluat e mesajul evangheliei impreuna cu credinta celor care imbratiseaza asa-numita teologie a prosperitatii. Putem sa ajungem atat de usor, spunea Campolo, ca relatia noastra cu Cristos sa ne fie la fel de folositoare cum e relatia pe care o avem cu mecanicul nostru auto; avem nevoie de el din cand in cand, dar nu ne este prieten apropiat, nu petrecem timp impreuna, nu avem ce povesti impreuna…
Iuda a avut privilegiul de a umbla cu Isus, de a vedea minuni extraordinare, de a asculta un Cuvant venit din Cer, un mesaj revolutionar pentru urechile oamenilor, si totusi nu a reusit sa inteleaga si sa primeasca acest privilegiu!
Daca nu a putut sa vanda devotamentul femeii ce si-a “risipit” in credinciosia ei vasul cu mir de nard pentru Cristos, Iuda si-a vandut propriul devotament pentru 30 de arginti, echivalentul a patru salarii in acea vreme. Si si-a vandut Prietenul, si-a vandut Invatatorul, Sfatuitorul, Incurajatorul, Ajutorul, Mijlocitorul, Salvatorul…
Si de cate ori nu facem si noi la fel, cand tot ce ne dorim in Numele Lui e semnatura Sa pe cecurile noastre, pe facturile noastre multe…
Gandeste-te mai mult:
* In aceste vremuri de urgenta cand Domnul Secerisului cauta lucratori, e imposibil ca rugaciunea noastra sa fie “Doamne foloseste-ma”, atat timp cat suntem prea ocupati cum sa-L folosim noi pe Dumnezeu in scopurile noastre…
* Domnul Isus nu e polita noastra de asigurare, ori cartea noastra de credit… Credinta insa e titlul nostru de proprietate in Cer, semnat prin sangele lui Cristos. — Le-am auzit prin predici :)
* Ai stiut ca 30 de arginti, pretul care l-a primit Iuda pentru Isus, era pretul pietei pentru un sclav? Atat au considerat marii preoti ca merita si Isus… Si tot nu ii intelegem smerirea cu care Si-a dat viata, pentru ca Tatal ne-a iubit atat de mult?
* Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. Lumea si pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac. (Apostolul Ioan)
* Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24 (Red Letters – Isus) — “Mamona” fiind spiritul lacomiei dupa bani.
* Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui… Tefania 1:18
Un pasaj “foarte extrem de interesant” in Evanghelia dupa Marcu, cel putin din perspectiva mea :) e in Marcu 14:3-11. E textul ce inregistreaza episodul in care Domnul Isus se afla in Betania impreuna cu ucenicii Sai, in casa lui Simon leprosul, si o femeie vine in mijlocul lor cu un vas de alabastru cu mir de nard foarte scump, sparge vasul, si toarna mirul pe capul lui Isus. Un gest neconventional pentru cultura vremii de atunci cat si pentru cea de acum, inedit, mirabil pentru intreaga audienta, si totusi un gest pe care Domnul Isus l-a primit ca pe un lucru frumos! Si cred sincer ca atunci cand Isus a primit aceasta jertfa ca pe un lucru frumos, Isus a fost miscat in inima Lui. Nicaieri in evanghelii nu il gasim pe Isus primind un alt lucru frumos din partea oamenilor…
Dar scena se intensifica. Ucenicii isi dau coate si incep sa vocifereze pana intr-acolo incat Domnul trebuie sa ii i-a apararea acestei femei in fata ucenicilor care considera gestul ei o risipa inutila, si mai mult decat atat, Isus afirma inaintea tuturor ca oriunde va fi propovaduita Evanghelia, in toata lumea, se va istorisi si ce a facut aceasta femeie, spre pomenirea ei!
Un lucru frumos…
Un lucru frumos, pentru ca Isus a vazut ce era in inima ei, a fost singurul care a cunoscut motivatia ei, si a vazut ca mai mult decat acel parfum de mare pret, in acel vas de alabastru era insasi viata ei.
Ucenicii calculau pretul cu cat s-ar fi putut vinde parfumul acestei femei, sperand poate ca nu-l va irosi chiar pe tot, insa ceea ce ei nu au reusit sa inteleaga era faptul ca ea insasi era vanduta, vanduta pentru acest Cristos, cu o credinciosie atat de reala si autentica incat a fost gata sa renunte si sa ofere tot ce avea mai de pret.
Ucenicii au gasit pretul, undeva la 300 de dinari, adica munca pe care o facea un om intr-un an de zile! Poate ca a salvat aceasta valoare pentru nunta ei, stim ca asa se pregateau fetele in Israel pentru nunta — va aduceti aminte de Estera.
Sau poate ca a primit acest vas cu parfum, dar oricum, valora mai mult decat orice avea ea si evident decat orice aveau ucenicii :) Si vreau sa observati ca a spart vasul, si a turnat parfmul pe capul lui Isus — nu a luat capacul acelui vas, si nu a stropit putin cate putin, pentru ca aceasta femeie nu s-a uitat la masura in devotamentul ei!
Era vanduta. Vanduta pentru Cristos… Si din cuvintele lui Isus, din acceptarea darului ei, nu pot decat sa inteleg ca ceea ce facuse aceasta femeie era un lucru rezonabil, nu era un lucru radical – decat din perspectiva celor prezenti! Si cred ca jertfa ei ne da pe undeva exemplul jertfei la care suntem chemati noi fiecare, aducandu-ne ce avem mai de pret, vietile noastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu! — aceasta fiind din partea noastra nu un lucru radical, iesit din comun, cu care sa-l surprindem pe Dumnezeu, ci tocmai slujba duhovniceasca de zi cu zi pentru care am semnat, slujba duhovniceasca de zi cu zi care, nu am nici o indoiala, misca inima lui Dumnezeu!
Gandeste-te mai mult:
* Cred ca ni s-a intamplat fiecaruia cel putin o data sa cautam sa cumparam un anumit lucru, sa luam magazinele la rand, ca in momentul in care gasim, stiu eu, canapeaua perfecta de exemplu, si sa pregatim banii, sa aflam ca respectiva sofa deja a fost vanduta si urmeaza a fi livrata… Cand se intampla asa, nu mai avem nici o sansa de a “prinde” noi canapeaua, — pentru ca a fost cumparata in intregime!
As vrea sa intelegem, ca in acelasi fel, cand viata noastra e cumparata in intregime de sangele lui Cristos, si cand timpul, dragostea, puritatea, dorinta, si energia nostra sunt vandute lui Dumnezeu, Satan nu mai are ce cumpara din viata noastra!
* As vrea ca in devotamentul nostru sa nu ne uitam nici noi, asemenea acestei femei, la masura cu care il slujim pe Dumnezeu… As vrea sa spargem vasul si noi, sa-I oferim tot ce avem mai de pret! Sunt atatea lucruri in care investim de atatea ori resurse si timp pur si simplu fara masura… Si stim prea bine fiecare. Iar cand e vorba de a ne cheltui intr-un fel sau altul pentru Dumnezeu si Imparatia Lui brusc devenim spirituali, si trebuie sa ne rugam, sa vedem daca si cat din timpul si resursele noastre putem oferi…
* Au fost 12 oameni, si chiar mai multi, pe paginile Noului Testament care au spart vasul in intregime, punandu-si vietile lor fara rezerve in slujba lui Dumnezeu… si au revolutionat lumea cu mesajul evangheliei lui Cristos! Oameni necarturari, neinvatati, dar despre care toata lumea cunostea ca au fost cu Isus! Aici as vrea sa ajungem in credinta si credinciosie. Sa intelegem ca pentru vremuri de trezire avem nevoie de un astfel de devotament. Pentru unii e risipa, pentru altii e nebunie, dar cred din toata inima ca un spirit puternic se cultiva in devotament pentru Dumenzeu. Cred din toata inima ca un LUCRATOR, din perspectiva cerului, (nu din perspectiva bisericii secolului 21!) se formeaza astfel. Cred din toata inima ca in acest fel, vom putea face si noi un lucru frumos pentru Domnul nostru, pentru Regele nostru, raspandind mireasma cunostintei Lui in jurul nostru…
Va urma si partea a doua, tot pe acest text foarte extrem de interesant :)
Adevarul este ca am fost creati sa dorim, creati sa tanjim dupa ceva profund-esential in viata aceasta. Si astazi, industria de publicitate stie prea bine lucrul acesta. La fel si industria divertismentului. Desi nu are nimic de oferit pentru a umple golul pe care oamenii il poarta in ei, zilnic lumea atrage dorintele noastre, si transformandu-le in pofte, ajungem sa ne cheltuim banii si timpul alergand cu tot felul de retete de succes in minte, pur si simplu dupa niste obiecte, lucruri, agoniseli care sa ne hraneasca dorinta dupa “umplere”, dupa satisfacere si multumire. Suntem condusi in viata aceasta de dorintele noastre. Dar privind sensul acestor dorinte, inca din primul secol apostolul Ioan ne indeamna sa nu iubim lucrurile din lume, in timp ce Pavel ne cheama sa nu potrivim dorintele inimii noastre dupa chipul veacului acestuia.
Totul se rezuma la dorinte. La ceea ce vrei sa fi, la ceea ce vrei sa faci. Nu spun ca daca vrei un lucru, in mod automat il dobandesti. Spun doar ca inima ta se va angaja in directia dorintelor tale si prin perseverenta, mai devreme sau mai tarziu, cautarea iti va fi rasplatita. Dar facand inventarul dorintelor noastre trebuie sa nu pierdem din vedere adevarul ca dorintele lumii intra pe contrasens cu voia arzatoare a lui Dumnezeu pentru noi: “lumea si pofta ei trece dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac” concluzioneaza apostolul Ioan pasajul din 1 Ioan 2:15-17. Urmand fascinatiile acestei lumi nu facem altceva decat sa ne inselam singuri… Si de prea multe ori ne inselam singuri. De atatea ori noi oamenii functionam asemenea unui motor cu rateuri. Ceva nu merge. Ceva nu se leaga. Ceva esential trebuie schimbat. Si ne intrebam intr-un sfarsit: “Oare alimentez cu un combustibil necorespunzator?”… Oare nu alimentam si noi vietile noastre in calatoria spirituala cu lucruri neadecvate, lucruri care nu se potrivesc omului launtric, sufletului de viata dat de Dumnezeu?
Duhul Sfant doreste si azi sa ne descopere felul in care am fost creati, ca sa traim liberi, in afara cercului vicios in care ne gaseam prizonieri de atatea ori, in hainele dorintelor noastre firesti, — si ne invita sa experimentam zi de zi realitatea fascinanta a Persoanei lui Dumnezeu. David a gasit aceasta fascinanta realitate luand o decizie radicala de a cauta sa locuiasca toata viata in Casa Domnului, sa priveasca frumusetea Lui, sa se minuneze de Templul Lui (vezi Psalmul 27:4). Maria din Betania si-a ales singurul lucru care conteaza, partea cea buna care nu i se va lua niciodata (vezi Luca 10:38-42). Apostolul Pavel practic si-a aruncat la gunoi pedigree-ul sau perfect in momentul in care a cunoscut excelentele lui Isus Cristos: “toate lucrurile din acesta lume sunt o pierdere fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Isus Cristos” le scria Pavel credinciosilor din Filipi.
Isus a venit pe pamant ca sa rascumpere si dorintele noastre pierdute dupa lume si pacat, si ne-a invatat ca am fost creati dupa fotografia lui Dumnezeu, ca sa ne dorim, si sa cautam sa traim pe deplin, in ritmul vibrant al relatiei pe care o putem avea fiecare cu Tatal — doar sa dorim. Si mereu si mereu Duhul Sfant ne descopera ca exista mai multa frumusete din Dumnezeu dacat am vazut, mai multa intelepciune si cunostinta decat am descoperit, mai multa apropiere, pace si dragoste intre oameni decat am experimentat, mai multa compasiune si mai multa bucurie decat am fost capabili sa oferim si sa simtim, mai multa implinire in umblarea noastra si mai multa semnificatie pentru anii petrecuti aici pe pamant.
– fragmente dintr-un articol ce l-am scris pentru Sensunic.Ro in septembrie 2006.
De prea multa vreme ca si crestini continuam sa punem intrebarea gresita atunci cand intrebam “ce am voie sa fac si ce nu am voie?” sau “pana unde e prea departe?”. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare este “Cat de mult Il iubesc pe Isus?”.
Heh, stati linistiti ca nu cer luna de pe cer :) Nu e vorba de mine!
Daca Ma iubiti — spunea Isus — veti pazi poruncile Mele! Si uneori e adevarat ca mai spun asa ceva si mamele noastre cand ne trimit sa ne facem curat in camera ori mai stiu eu, sa ne facem temele! Pentru mine vremurile acelea au trecut :) dar de iubit imi iubesc mama! Acum daca o iubesc merg in vizita cu Ruth la bunica :)
Dar intaia oara Isus a spus aceste cuvinte ucenicilor, in Ioan 14 incepand cu versetul 15, si cred ca Isus ne ofera aici o cheie esentiala in intelegerea legamantului in care ne-a chemat El – un legamant facut in dragoste, un legamant plin de privilegii, dintre care cel mai mare privilegiu e acela de a-L iubi pe Dumnezeu!
E legamantul fagaduit prin profetul Ieremia unde Dumnezeu promite ca se va atinge de inimile noastre, punand Legea Lui inauntrul nostru.
Vezi Ieremia 31:31-33. E dovada faptului ca in Vechiul Legamant Dumnezeu si-a condus poporul de mana, in timp ce in Noul Legamant Dumnezeu ne conduce astazi din inima! Pentru aceasta Domnul Isus ne-a spus odata pentru todeauna ca toata Legea si Proorocii se cuprind in doua porunci care tintesc dragostea: sa Il iubim pe Dumnezeu cu toata fiinta, si sa ne iubim aproapele ca pe noi insine (Matei 22:36-40).
De aceea motivatia cu care putem sa lasam in urma totul, felul vechi de vietuire, si sa incepem o viata noua, prin legamant cu Dumnezeu trebuie sa fie o motivatie interioara. De aceea conditia pentru a ramane statornici e dragostea de Dumnezeu: Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele…
“Daca Ma iubiti”… — pentru ca fara o motivatie interioara a inimii, putem sa intelegem Cuvantul lui Dumnezeu, putem sa il cunoastem, putem sa fim doctori in teologie, dar pana ce dorintele si voia lui Dumnezeu nu vor strapunge inima noastra, nu vom reusi sa fim implinitori, nu vom reusi sa fim pazitori. Poporul Israel in repetate randuri a promis credinciosie lui Dumnezeu, urmand sa pazeasca Cartea Legii, dar au reusit?…
Astazi Noul Legamant pastreaza legea, pentru ca Legea in sine e sfanta spune aspostolul Pavel, dar Cristos a trecut legea la un alt nivel, a simplificat-o — dar nu ca un pas inapoi, nicidecum, ci ca un pas inainte! Isus, daca vreti, a upgradat legea, El venind nu ca sa inlature legea ci ca sa ne invete cum sa o implinim, cum sa o instalam in memoria interna in asa fel incat sa functioneze :).
Iar ceea ce afirma Isus e faptul ca fara sa ne abandonam lui Dumnezeu in credinta, fara dorinta, fara pasiune, si fara determinarea din inima, nu vom putea pazi poruncile Lui!
Sangele Noului Legamant a curs odata pentru todeauna pentru spalarea vinei noastre si in acelasi timp pentru schimbarea dorintelor noastre! Pentru a ne schimba viata, in asa fel incat Duhul lui Dumnezeu sa poata turna dragostea Lui in noi, in asa fel incat dragostea sa mijlocesca orice ascultare, orice chemare, si orice slujba din partea Lui.
De aceea ca si crestini suntem chemati sa traim prin Duh de viata si prin dragoste de Dumenzeu! Nu e legalism. Nu e religie. Nu mai traim cum traiam nu pentru ca am devenit religiosi peste noapte, ci pentru ca El ne-a strapuns inima si il iubim pe acest Om, pe Cristos! Nu mai suntem fii ai intunericului, nu mai traim in necuratie, nu mai iubim barfa, certurile si neintelegerile, si nu mai tragem in trupul nostru toate prostiile nu pentru ca suntem legalisti, cum spune lumea despre noi, ci pentru ca suntem indragostiti de Dumnezeu, pentru ca punem valoare pe ceea ce El pune valoare, cum spune Isus!
Ma rog sa putem spune ca suntem atat de indragostiti de Domnul nostru incat muzica pe care o ascultam e alta; atat de indragostiti de El incat ne alegem cu intelepciune anturajul; incat hainele pe care le purtam le alegem cu grija; incat prioritatile si lucrurile cu adevarat importante s-au schimbat…
Aceasta as vrea sa o intelegem… Pentru o devotiune reala, din dorinta, as vrea sa ne bata inima, — nu pentru o forma de credinta cariea i-am pierdut motivatia si puterea! Ci pentru Cristos, pentru Cel care ne-a logodit cu Sine pe vecie, prin neprihanire, judecata, mare bunatate si indurare, si s-a oferit pe Sine ca pret de rascumparare, ca prin El si noi sa ne putem oferi, cunoscand si crescand in dragostea Lui!…
Gandeste-te mai mult:
Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.”
Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: “Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?”
Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. (Ioan 14:21-24)
Ne aducem aminte de dragostea dintai? De motivatia din inima? De zilele in care spuneam impreuna cu apostolul Ioan, cu apostolul iubirii, ca poruncile lui Cristos nu sunt grele! pentru ca iubeam sa le pazim?…
Corey Russell – in casa de rugaciune, la International House of Prayer. (engleza)
Da, crestinismul nu e legalism! Crestinismul e dragoste, e relatie, si e mister. Am spus si data trecuta, Ioan 3:16 e dovada faptica a dragostei lui Dumnezeu, care s-a jertit pe Sine, a platit pretul cu sangele scump al Fiului Sau ce ne-a rascumparat, urmandu-ne in moarte, ca noi sa il urmam in viata…
S. J. Hill, profesor de teologie si unul din autorii mei preferati, scria intr-una din cartile sale (Burning Desire) ca inapoi in gradina Eden, daca Adam nu ar fi gustat si el din moarte, — din pomul cunostintei binelui si raului — intrand in moarte impreuna cu Eva, nu ar fi putut trai despartit de Eva!… Tot la fel, spunea S.J., si Isus, al doilea Adam, in mod constient, hotarat, a gustat moartea, pentru ca nu a putut accepta gandul unei vesnicii fara noi!
E doar o imagine, dar cred ca merita sa meditam adanc la aceasta imagine!…
Mi-aduc aminte ca in momentul in care citeam cartea lui S.J., zugravindu-mi-se aceast tablou inaintea ochilor, a trebuit sa ma opresc din citit, ravasit pur si simplu de determinarea lui Cristos, intelegand dorinta lui arzatoare pentru a ne da viata cu pretul vietii, pentru a ne scapa de moarte, biruind moartea la ea acasa, in intunericul cel mai greu, in ceasul cel mai greu…
Si cred ca nu ne va ajunge viata aceasta, si multimea gandurilor, ca sa cuprindem pasiunea unui astfel de Dumnezeu pentru noi, faptura mainlor Sale… Pentru mine e incredibil, dar cred cu toata fiinta! Sunt topit de bucuria unui astfel de har! :)
Autorul epistolei catre Evrei confirma si el pasiunea lui Isus, motivatia Sa de pe cruce, vorbind despre o bucurie care ii era pusa inainte, — o bucurie pentru care a suferit crucea, si a dispretuit rusinea!
Si taina e ca bucuria aceasta suntem noi, toti cei din Ioan 3:16 care credem in El! :)
Suntem bucuria Lui. Bucuria ca am fost rascumparati, reuniti, re-adusi-in-partasie! S-a asezat de buna voie intre noi si moarte, ca sa ne elibereze de osanda ei, de puterea ei, de destinul ei! Si a biruit!
Suntem bucuria Lui. Suntem posesiunea Lui cea mai de pret. Si asa mi-ar place sa ma opresc aici! Asa mult mi-ar place sa privesc doar la El, si sa nu privesc la inima noastra, unde realizez ca inca intelegem atat de putin dragostea Lui, si ca ii raspundem atat de putin.
Intelegem atat de putin felul in care Dumnezeu asteapta sa Ii raspundem!
Intelegem atat de greu cum Dumnezeu, prin legamantul facut in Cristos si-a pus cuvintele Lui in inimile noastre, — in locul dorintelor noastre, in locul din care iubim! Si spun asta pentru ca multi dintre noi traim cu aceasi povara a legii si astazi, iar apostolul Pavel sigur ne-ar numi nechibzuiti si pe noi impreuna cu galatenii! Ne gasim si noi adesea cu un crestinism trait prin faptele legii, un crestinism din datorie, un crestinism doar de duminica si pentru ca “trebuie” o anumita norma, zicem noi, de macar 5-10-15 minute pe zi…
E cel mai trist lucru sa vad crestini care au acceptat la inceput harul lui Dumnezeu si mantuirea in jertfa lui Cristos ca mai tarziu sa se chinuie sa-si duca viata crestina prin propriile forte: trebuie sa citesc, trebuie sa ma rog, trebuie sa imi iubesc aproapele, trebuie sa imi iubesc sotia, si nu trebuie sa ma uit la Mtv …
Vreau sa intelegem ca nu suntem chemati la asa ceva!
Data viitoare voi scrie mai mult despre relatia vibranta la care ne cheama Dumnezeu, insa pana la urmatorul meu post vreau sa facem un experiment, si sa ne gandim fiecare cum ne bate inima pentru lucrurile care trebuie sa le facem, pentru lucrurile care le facem din datorie sau obligatie… — Si apoi, sa ne gandim cum ne bate inima pentru lucrurile care le facem din pasiune, din dorinta, cu convingere!
E vorba de inima noastra.
Vreau sa ne asiguram ca bate!
Vreau sa ne asiguram ca pulseaza viata!
Comentarii Recente