Precum in cer, asa si pe pamant…

Intru si eu in “leapsa” :) si voi publica o provocare dupa Cristi, Patratosu, Vasile Tomoiaga, si Daniel Branzei – pentru ca intamplator sau nu, tocmai duminica trecuta am predicat la Pecica chiar din rugaciunea Tatal nostru.

De data aceasta am privit in special la prima parte a rugaciunii, pentru ca de multe ori tindem sa ne luam in traista, bine mersi, painea noastra cea de toate zilele, si sa ne cerem iertare pentru greselile noastre, in timp ce trecem atat de usor cu vederea inceputul rugaciunii, Imparatia lui Dumnezeu, si voia Sa pe pamant, intre noi si in noi… De aceea m-am concentrat asupra partii din rugaciune in care genitivul persoanei intai plural nu apare, ci apare doar genitivul persoanei a doua singular – Dumnezeu Tatal – si lucrurile importante pentru EL. — Pentru ca sunt sigur ca voia Lui, precum in cer asa si pe pamant, si Imparatia Lui, sunt lucruri extrem de importante pentru Dumnezeu!

Dar iata provocarea fratelui Farcu raspandita in blogosfera:

Sa nu spui Tata daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!

Sa nu spui Nostru daca esti inchis in egoismul tau!

Sa nu spui Care esti in ceruri daca esti preocupat de lucrurile pamantesti!

Sa nu spui Vie imparatia TA daca o confunzi cu succesul material!

Sa nu spui Sfinteasca-se numele Tau daca nu-L respecti!

Sa nu spui Faca-se voia Ta daca nu o accepti cand e dureroasa!

Sa nu spui Painea noastra cea de toata zilele da-ne-o noua astazi daca nu te gandesti la cei infometati!

Sa nu spui Ne iarta noua greselile noastre daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau!

Sa nu spui Nu ne duce pe noi in ispita daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare!

Sa nu spui Amin daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!

Am mai primit textul acesta si mai in urma cu cateva luni pe mail. Sunt cuvinte simple, dar care iti ofera o intreaga noua perspectiva asupra greutatii acestei rugaciuni. Pentru ca fara indoiala Domnul Isus i-a invatat pe ucenici cum sa se roage intr-un mod revolutionar. I-a invatat lucruri noi, si ca intodeauna, lucruri eterne. Ori Tatal nostru e si azi cu siguranta cea mai celebra rugaciune in intreaga lume, cea mai cunoscuta. Majoritatea dintre noi, evanghelici sau din biserici traditionale am crescut spunand Tatal nostru. Am invatat-o poate chiar inainte de Ioan 3:16 ori Psalmul 23. Dar cu toate acestea sincer sa fiu rareori am auzit rugaciunea aceasta spusa cu pasiune, cu dorinta, cu viziune, cu teama si responsabilitate… Se poate ca am devenit atat de familiari cu ea incat sa uitam esenta ei, si sa nu mai reusim sa pastram in inima mesajul ei revolutionar?

Cuprinsi intre voia lui Dumnezeu, precum in cer asa si pe pamant, si Imparatia, puterea si slava care sunt ale Lui, haideti sa nu uitam ca tot la fel cum nu exista viata fara painea cea de toate zilele, nu exista nici viata vesnica fara a ne ierta unii pe altii in dragoste, — si iertarea Lui, si fara a renunta la gandul ca putem sluji cu inima noastra la doi stapani, — si izbavirea Lui…

Viata se intampla…

Azi am gasit in blogul vechi ce-l aveam pe vremuri la sensunic.ro urmatorul text, scris acum 4 ani, in 2003, tot intr-o zi de noiembrie. La fel pot sa spun si astazi… viata se intampla, iar bunatatea lui Dumnezeu pretuieste mai mult decat viata… Au fost zilele in care am dat pur si simplu cu piciorul la facultatea de design dupa un an de studii, si zilele in care cumva, tot pur si simplu, mi-am inceput viata :)

Sentimentul care m-a urmarit la tot pasul in ultimele luni e ca viata pur si simplu mi se intampla. Eu chiar nu fac aproape nimic, si totusi vad ceva, ceva ce nu am mai vazut la mine niciodata. Vad convingere, pace si liniste, in timp ce acel vechi optimism auto-indus, indispensabil candva, si-a pierdut farmecul. E doar credinta ca Cineva se ingrijeste de mine la modul absolut, ca pacea si bucuria mea sa fie deplina. Viata de freelancer imi place foarte mult. Imi place sa lucrez acasa, imi plac diminetile lungi, tacute, in care Domnul de fiecare data se apropie. Acum invat ca trebuie sa fac liniste in jurul meu ca sa-L vad, sa-I simt prezenta in launtrul meu si oriunde in jurul meu… Descopar zilnic noi aspecte si noi straluciri ale lui Cristos. Iar acest lucru, evident, ma bucura si ma intareste cu privire la ceea ce urmeaza si nu stiu. Cum spuneam, viata mi se intampla, si sunt gata sa accept orice se intampla de la Domnul!

Insa totusi inca sunt zile in care vreau ca viata sa nu mi se intample, imi cer drepturile ca un fiu risipitor, vreau sa am eu controlul. Si atunci nu iese bine. Intodeauna a fost mai rau decat credeam, si mi-e rusine sa va insir consecintele. De multe ori, poate inevitabil, atunci cand sondam in adancurile noastre, o anumita depresie se instaleaza. Face bine, pentru ca si atunci Dumnezeu ia initiativa si nu face altceva decat sa puna raul, cat si binele nostru, fata in fata cu binele suprem, cu binele Sau, si cel mai important lucru, fata in fata cu dragostea Sa.

De multe ori noi credem ca suntem bine. Ne incredem in binele nostru. Insa ne multumim cu atat de putin, cu aproape nimic in comparatie cu binecuvantarile pe care le are Dumnezeu pentru noi. El vrea sa ne ridice de fiecare data la un alt nivel spiritual, tot mai sus, in urma acestor confruntari ce au loc mai todeauna acolo unde imi place sa-mi imaginez o camera cu doar doua scaune si o fereastra indreptata spre cer. Pe unul din scaune stai tu. Stau eu. De multe ori cu o privire suspecta, gata sa se intoarca in lacrimi, si implicit in iertare. Si apoi, tot pe acel scaun Il intalnesc si cand Ii multumesc, si cand ii aduc lauda pentru ca El e credincios si lucreaza asa cum mi-a promis.