Crestinismul de langa drum…

Leonard Ravenhill spunea la un moment dat ca intrebarea corecta pe care trebuie sa ne-o punem fiecare dupa o intalnire cu Dumnezeu, dupa un serviciu divin, dupa o revelatie din Cuvantul Sau, nu este daca am fost provocati sau cercetati, ci daca am fost schimbati… Si din pacate, cred ca intradevar, daca nu suntem atenti, devenim crestini multumiti in fiecare duminica seara doar cu provocarea primita la biserica, — fara sa cristalizam insa cercetarea lui Dumnezeu in schimbare spre un mod de viata potrivit cu chemarea noastra la sfintenie.

Iubim programele de la biserica, ne plac gandurile si ideile frumoase expuse, avem predicatori favoriti, ne bucuram de musafiri, ii cantam Domnului impreuna, si totusi continuam sa capitulam in lupta spirituala, fara putere de schimbare… Si as vrea sa ne intrebam daca nu cumva acest lucru se intampla pentru ca la un momentdat am inceput sa privim Biblia tot mai mult ca pe o carte cu idei si principii frumoase, si tot mai putin ca pe o carte cu adevaruri gata sa ne schimbe si sa ne transforme!

De aceea, cred ca si o perspectiva gresita asupra intalnirilor noastre cu Dumnezeu, asupra momentelor de cercetare in prezenta Lui, asupra vietii noastre devotionale, va continua sa ne tina departe de sfintenie — atunci cand ne multumim doar cu provocari, dar fara schimbare, si atunci cand reducem Cuvantul lui Dumnezeu doar la ganduri si concepte frumoase, si nimic mai mult…

Ori, o astfel de atitudine ne va impiedica intodeauna sa traim in adevar… Chiar daca avem parte de cercetarea lui Dumnezeu, totusi nu ii dam nici un raspuns lui Dumnezeu… Chiar daca auzim Cuvantul vietii, si il avem in casele noastre, totusi nu avem viata Cuvantului in noi… Chiar daca citim Cuvantul lui Dumnezeu, si il cititm si dupa un program zilnic, totusi prea putin lasam Cuvantul sa ne citeasca pe noi…

Cu alte cuvinte, se intampla sa avem impresia ca putem trai viata crestina si putem birui spiritul lumii si puterea pacatului doar prin idei si ganduri frumoase — fara sa realizam insa ca sfintenia se dobandeste doar prin schimbare autentica, prin innoirea mintii, prin preocuparea permanenta ca adevarul sa fie intr-un sol bun, in inima!

Cred aici, ca Domnul Isus a cuprins aceaste lucruri, in pilda semanatorului (Luca 8:4-18), prin “diagnosticul” dat celor infatisati prin samanta cazuta langa drum, — iar langa drum (si drumuri) cred ca suntem multi, in chip spiritual…

Stiu ca in general aplicatia la pilda semanatorului se face celor care sunt expusi intia oara Cuvantului lui Dumnezeu, si textul este predicat la evanghelizari, dar nu cred ca poate fi limitat doar in acest context. Dumnezeu continua sa vorbeasca, iar samanta Cuvantului continua sa fie semanata, si ea ajunge in aceleasi tipuri de ascultatori pe care i-a ilustrat Domnul Isus in aceasta pilda. Fie ca ei asculta prima data cuvintele vietii, sau sunt mantuiti deja, Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza cu aceiasi masura, si tinteste spre aceiasi statura a plinatatii lui Cristos, si pentru unii — ca sa inteleaga chemarea, si sa primeasca mantuirea, si pentru altii — ca sa isi continue chemarea si sa-si duca la capat mantuirea.

De aceea, vorbind tot intr-un sens ilustrativ, vreau sa intelegem ca daca in inimile noastre am lasat sa apara prea multe drumuri spre prea multe directii, aceste drumuri, fara sa ne dam seama, ne-au lasat cu tot mai putin pamant bun pentru samanta Cuvantului lui Dumnezeu… Iar Domnul Isus spune despre cei infatisati prin samanta cazuta langa drum, ca sunt aceia in care este semanat Cuvantul, dar dupa ce l-au auzit, vine diavolul indata, si ia Cuvantul semanat in ei…

O asemanare trista, dar o asemanare cam aproape de adevar… Si din nou ajungem la afacerile lui Satan. Ar fi comod sa dam vina pe el dar e inutil, — va continua sa incerce sa ne fure, sa ne vanda, si sa ne minta, si tot nu se va preda… Insa soarta lui e pecetluita… Asa ca as vrea mai degraba sa vedem ca doar facand pasul de langa drum inapoi intr-un pamant bun si sanatos, unde cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu, il tin intr-o inima buna si curata ne va salva, ne va intari, si ne va binecuvanta ca sa aducem “roade in rabdare”. (Luca 8:15)

Asadar… cum putem trece de la un crestinism cu rezerve, asezat la margine, langa drum, — la un crestinism organic, pur, sfant, asa cum trebuie sa fie, intr-un pamant bun, peste care Dumnezeu promite sa ploaie mantuire?

Cum ar fi ca toti copiii lui Dumnezeu sa pastreze cerintele si promisiunile Tatalui intr-o inima buna si curata?

Ce s-ar intampla daca am intelege ca Dumnezeu doreste ca Adevarul sa fie in inima si nu doar pe buzele noastre, ori pe tricourile si bratarile noastre crestine?

Ce s-ar intampla daca am intelege ca Dumnezeu inainte ca sa ne umple bisericile, vrea sa ne umple inimile?

Despre aceste lucruri, si raspunsuri la aceste intrebari pe care vi le pun acum in spate, voi vorbi data viitoare. Si sper sa nu mai treaca o saptamana! Am scris deja mai bine de jumatate din “data viitoare”, dar intentionat, pentru acum va las sa meditati la acestea, pentru ca nu e hrana usoara…

Dupa cum vedeti, prin tot ce scriu in ultima vreme, sunt ca un pantofar ce face pantofi doar de un singur model si de un singur numar. Daca vi se potrivesc… va doresc sa-i purtati sanatosi, iar sufletul sa va sporeasca! :) Tot ceea ce sper, si ma rog, si doresc, e ca prin cuvintele si faptele noastre sa umblam in sandalele lui Cristos, sa umblam in masura si in pasul cu care ne-a invatat El sa umblam.

Gandeste-te mai mult:

* Unde cade samanta Cuvantului lui Dumnezeu in viata mea? (Luca 8:4-18)
* Scriptura e insuflata de Dumnezeu ca sa dea intelepciune in neprihanire! (2 Timotei 2:16-17)
* Se poate sa il laudam pe Dumnezeu doar cu buzele :( (Isaia 29:13)
* Dumnezeu ne da si vointa si infaptuirea (Filipeni 2:12-16) FORMIDABIL TEXT

De ce sfintenia mea nu functioneaza?

Ei bine, sunt aici :) — dar sincer sa fiu, trebuie sa va spun ca in aceasta “pauza” diavolul mi-a soptit de cateva ori ca daca n-am sa ma pot tine de blog intodeauna asa cum as vrea, n-ar prea avea rost nici sa continui! Dar cati dintre voi stiti ca din Eden si pana astazi diavolul nu a spus macar doua cuvinte adevarate? Cred ca e bine sa tinem minte acest lucru, nu? :) Si in blog voi continua sa scriu in timpul disponibil si daca va fi sa scriu doar pentru mine :) si totusi, chiar daca nu am counterul la vedere, Primele-Raze a inregistrat peste 16.000 de vizualizari de cand am inceput.

Vorbim despre libertatea fata de pacat si biruinta spre o viata de sfintenie, si data trecuta am ajuns la concluzia ca Dumnezeu nu ne cere un lucru imposibil cand ne cheama la o viata curata, nediluata, nu? Dumnezeu asteapta o astfel de traire de la noi pentru ca ne-a dat harul de a trai o astfel de viata… Iar sfintenia nu e doar un cuvant vechi din Biblie, ci sfintenia continua sa fie amprenta lui Dumnezeu, marca atingerii divine asupra tuturor lucrurilor care se innoiesc in vietile noastre prin credinta in Isus Cristos, prin lucrarea Duhului Sfant in noi…

De aceea, spun inca o data, nu cred ca avem nici un motiv pentru a ne indoi de harul, puterea si autoritatea primita de la Dumnezeu pentru o viata de biruinta, si la acestea am tot incercat sa va incurajez de o luna incoace, incurajandu-ma si pe mine :). Iar acum, in urmatoarele posturi, vreau sa va spun ca sfintenia poate functiona pentru fiecare dintre noi!

Daca sfintenia functioneaza pentru unii oameni, si daca aceasta e voia lui Dumnezeu pentru noi, vreau sa credem ca sfintenia poate functiona pentru noi toti, si pentru intreaga biserica a lui Cristos! Vreau sa credem ca putem trece de la un complex de inferioriate in fata pacatului, la un complex de invingatori, zi de zi, prin harul ce ni s-a dat la Golgota! De aceea, cand vom fi ispititi data viitoare, nu vreau sa ne mai zbatem ca o pasare prinsa in latul vanatorului, ci vreau sa ne aducem aminte ca Dumnezeu ne cheama sa zburam ca vulturii! :)

Avem autoritate asupra pacatului, avem intodeauna o cale de iesire in orice ispita, Dumnezeu ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Cristos, si asa cum spune si apostolul Petru, tot in acest context al razboiului spiritual, Dumnezeu ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui (2 Petru 1:3).

Cuvinte pline de putere si greutate la Petru, si aici vreau sa ne concentram impreuna atentia putin, pentru ca am motive sa cred ca desi ne numim crestini, traim adesea in afara binecuvantarilor unei vieti consacrate, nu pentru ca sfintenia ar fi un concept care nu functioneaza pentru toti crestinii, ci pentru ca uitam atat de usor ca trebuie sa veghem asupra relatiei noastre cu Dumnezeu, singura Cunostinta care poate sa ne sfinteasca si sa ne transforme in asemanarea cu Cristos.

De aceea as vrea sa subliniem de la bun inceput faptul ca nu sfintenia e problema, nu standardul “prea” inalt al lui Dumnezeu ne descalifica! Sfintenia functioneaza, dar ideea noastra ca partasia cu Dumnezeu poate fi dezvoltata din duminica in duminica, ori doar din cateva minute pe zi, e o idee care nu functioneaza!

Sa urmaresti sfintenia, dar sa nu Il cunosti pe Cel ce e Sfant e o imposibilitate… De aceea spunea Petru ca Dumnezeu ne daruieste tot ce trebuie sa stim pentru o viata traita cu evlavie, atunci cand ne apropiem de Dumnezeu, atunci cand ne punem viata ca sa-L cunoastem pe Dumnezeu in mod intim: traind cu El, vorbind cu El, umbland cu El… Si sunt sigur ca Dumnezeu abia asteapta astfel sa se faca decunoscut mai mult si mai indeaproape generatiei actuale de credinciosi, Bisericii Sale astazi! Cred din toata inima ca avem un Dumnezeu care abia asteapta sa ne descopere si noua “fagaduintele Sale, nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa fim partasi firii dumnezeiesti!” – asa cum continua apostolul Petru. (2 Petru 1:4).

Asa ca daca sfintenia noastra nu functioneaza astazi, si recunoastem ca nu suntem partasi firii Dumnezeiesti, primul motiv ar fi ca nu Il cunoastem indeaproape pe Dumnezeul Sfant, care sfinteste pe toti acei ce-L cauta si se apropie de El… Da, se poate sa stim lucruri despre un Dumnezeu Sfant, si sa auzim vorbindu-se despre El in fiecare duminica, — dar cred ca avem nevoie ca fiecare sa descoperim in mod personal sfintenia lui Dumnezeu, slava si puterea Lui, si fagaduintele Sale, pentru a putea sa ne intarim zi de zi chemarea si alergarea…

Sfant inseamna pur si simplu “asa cum este Dumnezeu” — e cea mai buna definitie pe care o putem da… Dumnezeu este sfant la modul absolut, iar sfintenia e insasi natura si esenta caracterului Sau, si astfel vreau sa intelegem ca doar Duhul Sau cel Sfant ne poate darui si noua cunoasterea a tot ceea ce este sfant, cunoasterea a tot ceea ce priveste viata si evlavia, ca sa traim in autoritatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, numindu-ne fiii Lui, alesii Lui…

De aceea, pentru ca sfintenia functioneaza, si pentru ca Dumnezeu vrea sa ne daruiasca tot ce priveste viata si evlavia, vreau sa va provoc sa ne asiguram inca o data ca Il cunoastem pe Dumnezeu, ca ne intalnim cu El si umblam cu El in fiecare zi… Pentru ca El este sursa, si avem nevoie de Dumnezeu ca sa ne apropiem de Dumnezeu, avem nevoie de Duhul Sau cel Sfant ca sa ne sfintim si sa urmarim necontenit sfintenia, fara de care nimeni nu il va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14).

Vreau sa va las cu aceste ganduri acum, iar in urmatoarele mele intrari voi continua sa vorbesc despre inca doua mituri sau incompatibilitati cu privire la sfintenie.

Si totusi, inainte ca sa inchei, vreau sa-i mai dau cuvantul inca o data fratelui meu mai mare Petru :), si sa va provoc sa continuati sa va ganditi mai mult la aceste lucruri. 2 Petru 1:2-11. E un text formidabil:

Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. — De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

….my words are out of ink :) Amin! e tot ce mai putem spune, nu?

Sunt (pe-)aici…

Sunt prin zona, dar n-am ajuns sa mai intru in admin-ul de la wordpress zilele astea. M-au tinut ocupat mai multe lucruri, iar tocmai acum… zugravim :). Revin cat de curand!

Vreau sa pot sa fiu…

Oare Dumnezeu ne cere sa traim o viata in sfintenie, fara compromis, doar asa — ca sa ne vada frustrati de nereusitele noastre? Sau Dumnezeu ne cere sa fim sfinti pentru ca se poate, pentru ca e posibil si avem autoritatea necesara ca sa traim o astfel de viata?

Va provoc din nou sa incercam sa gandim astfel, sa vedem ce e in inima lui Dumnezeu, — pentru ca de foarte multe ori auzim oameni de toate varstele spunand ca standardul lui Dumnezeu e prea ridicat, ca viata in contextul cultural in care ne aflam e prea complicata, si ca astfel, e extrem de greu daca nu imposibil sa Il urmam pe Cristos fara compromis, chiar daca dorim acest lucru…

Fara indoiala, aceasta e una din marile framantari ale noastre ca si crestini. Doresc sa fiu curat, doresc sa ma sfintesc, dar parca nu reusesc… Si cred ca Satan incearca mereu si aici, cu fiecare zi “ratata”, sa ne convinga ca puritatea si sfintenia sunt lucruri intangibile, ca nu functioneaza decat in teoria noastra de duminica.

Dar totusi voia lui Dumnezeu pentru noi e sfintirea noastra! Si cred din toata inima ca o astfel de viata e posibila, aici, in lume, intre oameni — nu in pesteri si in manastiri… Cred ca putem sa umblam in sfintenie zi de zi, si cred ca ducand astfel mireasma cunostintei lui Cristos la orice faptura, in orice loc ajungem, putem fi fascinati de viata cea noua pe care o traim acum in trup aici pe pamant…

Nu avem noi oamenii in general fascinatie pentru lucrurile noi? Cine nu se bucura de un laptop nou sau de o undita noua sau voi fetelor de un iPod nou si roz? :) Sunt sigur ca in acelasi fel Dumnezeu ne cheama sa descoperim sfintenia — lucrurile NOI ale Duhului, pentru o viata NOUA — lasandu-ne fascinati de speranta ce o aflam, de bucuria ce o simtim, de pacea ce o primim, de dragostea ce ni s-a aratat, cu o incredere neclintita in lucrurile care inca nu se vad, in binecuvantarile mici si mari ce le va aduce o astfel de viata pentru noi si pentru cei din jurul nostru…

Vreau sa pot sa fiu, a fost zbaterea noastra disperata poate de prea multa vreme… De aceea vreau sa credem ca putem sa fim! Si data viitoare ma voi apropia mai mult de aceste lucruri, pentru ca vreau sa vedem ca intradevar Dumnezeu nu ne cheama la o viata traita in sfintenie doar ca sa ne frustreze, ci tocmai ca sa iesim odata pentru todeauna din frustrarile unei vieti fara sens, fara directie, traite in spiritul lumii!

Cred de aceea, ca puritatea si sfintenia functioneaza! Cred insa ca sunt anumite aspecte ale sfinteniei pe care noi le ignoram prea des, si le uitam prea repede, si astfel intradevar lucrurile nu au cum sa functioneze… Despre acestea vom vorbi data viitoare, maine sau luni.