Suntem in vizita la parintii mei, la Pecica, si in mod normal, mi-am instalat locul de munca in fosta mea camera – mansarda albastra, cu fereastra in nucul batran, – camera cu biblioteca, desenele mele pe pereti, si carul mic sau mare (oricare) luminand din tavan.
Suntem deja aici incepand luna decembrie in familie. De aici vom pleca la Bazna pentru sarbatori anul acesta — asa ca Ruth va avea din nou o luna mai mult pe la bunici, care bunici by the way, toti o adora. La fel si noi :)
Si in camera mea, acum, dupa aproape 5 ani de cand am plecat, stau si ma gandesc doar cat de binecuvantat am fost in acest loc, in casa parintilor mei.
De multe ori am stat sa ma intreb, privind viata mea, care ar fi marturia convertirii mele, a transformarii mele, si sincer, de multe ori as fi vrut sa am si eu o marturie dramatica, miscatoare, ‘puternica’ a intoarcerii mele la Cristos — pana cand am inteles ca prin aceasta ii sunt cumva nerecunoscator lui Dumnezeu pentru ocrotirea Lui, pentru protectia Lui, pentru favorul Lui in aceasta casa.
Apele au curs lin in viata mea, si sa nu fiu multumitor pentru soare si zambete in mai toate odaile-mi cu amintiri, inseamna ca as fi un pic… emo. Si nu sunt :)
De aceea marturia mea e o marturie a favorului prin tot ceea ce am trait pana astazi. Favor ce ma face sa ma smeresc si sa pretuiesc fiecare zi, familia in care am crescut, familia mea impreuna cu Lidia, mediul si oamenii din jurul meu, fiecare talant apoi pe care Dumnezeu l-a pus in palmele mele, nenumarate pietre de aducere aminte, si speranta.
Favor, pentru ca am fost pazit si ocrotit de multe lucruri in aceasta lume. Favor, pentru ca bunatatea lui Dumnezeu m-a indemnat mereu la pocainta. Favor, pentru ca mustrarea lui Dumnezeu mi-a dovedit deasemenea, mereu, iubirea Lui de Tata…
Asa ca stau aici, ma las pe spate in scaun, si pot sa-L vad pe Dumnezeu, pot sa-L recunosc in toate caile mele. And it feels so good!
Iata aici si cateva detalii din locurile in care am crescut, imagini de prin 2002. Camera mea. Ferma parintilor mei. Si probabil locul meu preferat pentru plimbari, pe jos sau cu bicicleta, traversand Muresul cu podul plutitor.
Mi-aduc aminte ce conversatii aveam din cand in cand cu fratii si verisorii mei cand eram copii, si cand vorbeam noi din Biblie si ne dadeam cu presupusu’, — iar una dintre temele dezbatute intens era “marul” din gradina Eden, si procesul celor 2-3 inculpati.
Si incercand noi sa facem o reconstituire, fara exceptie eram convinsi ca daca am fi fost noi in locul primilor oameni nu am fi pacatuit, mancand din pomul interzis! Dar… probabil dupa doar cateva ore, eram fiecare ascunsi te miri pe unde prin curtea bunicilor sau prin vecini pentru ca am fi facut ceva ce stiam prea bine ca nu trebuia sa facem…
Si sa te ascunzi, cand te simti vinovat, e poate primul instinct in natura noastra… La fel s-a intamplat si in gradina Eden, cu Adam si Eva, cand s-au ascuns printre copacii gradinii de indata ce au realizat ca au neascultat singura porunca, singura cerinta a lui Dumnezeu pentru ei…
Si de atunci pana astazi oameni care se ascund de Dumnezeu vedem in fiecare zi; ii vedem pe strada, ii vedem la scoala sau la locul de munca, ii vedem la stiri la tv, si ii vedem si la biserica… Ii vedem, desi se ascund.
Multi dintre noi ne ascundem…
Dar tot cand eram copii, si ne jucam de-a-v-ati-ascunselea, imi aduc aminte atat de bine o zi de vara in care bunicul meu lucra in atelierul sau si in momentul in care imi cautam grabit un loc bun de ascuns mi-a facut semn sa intru in atelier si sa ma ascund dupa o lada mare de cereale in spatele sau…
A fost cel mai bun loc in care ma puteam ascunde! :)
Am fost privilegiat, favorizat acolo!
Bunicul a tinut cu mine, m-a pazit in spatele sau, el m-a ascuns.
Si vreau sa intelegem ca tot astfel exista pentru fiecare dintre noi un loc mai bun de adapost decat sa ne ascundem in cetatile noastre daramate si pustiite… Exista un turn de scapare, un Tata care ne asculta rugaciunile, ne cunoaste cautarile, si e gata sa ne inconjoare pe dinapoi si pe dinainte, sa-si puna mainile peste noi, — purtandu-ne in aceasta lume!
In Coloseni 3:3 apostolul Pavel spune acelasi lucru, cand ne spune ca viata noastra este ascunsa cu Cristos in Dumnezeu!
El tine viata noastra, daca I-o oferim. El e Turnul nostru de scapare.
Si la El vreau sa alergam!
Pentru ca nu exista nici un om care sa se apropie de Dumnezeu, iar Dumnezeu sa nu se apropie de el! Nu e nimeni care sa se ascunda in Dumnezeu, iar Dumnezeu sa nu il ascunda, sa nu il poarte, sa nu il ocroteasca in orice lucru, — ca pe lumina ochilor Sai!
Pentru ca nu e nimeni care sa se gandeasca la lucrurile de sus, si sa nu se umple de speranta, nimeni care sa-si intoarca privirile spre El, si sa nu se umple de bucurie…
Pentru ca nu e nimeni care sa-L caute din toata inima, si sa nu-L gaseasca ca pe un adapost si sprijin, pace si odihna, in care incepe o noua viata, o noua viata din belsug cu Cristos, in Dumnezeu.
Gandeste-te mai mult:
* Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. (Coloseni 3:1-3)
* Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. (Iacov 4:8)
* Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie. (2 Samuel 2:22)
* Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. (2 Tesaloniceni 2:3)
* Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)
Comentarii Recente