Ca si graphic-designer intodeauna mi-am dorit sa lucrez cu artisti, muzicieni, regizori de film si editori. Anul acesta se pare ca ajung sa le fac pe toate, site-uri pentru muzicieni, pentru film, si coperti de carte.
Printre ultimii mei clienti se numara unul la care nici nu visam, Aaron Keyes, worship pastor intr-o biserica din Atlanta. Un tip deosebit, contemporan si entuziast, dar in acelasi timp atat de natural, smerit si rezonabil prin felul lui de a fi si de a vorbi. Aici e o poza cu familia lui, — de cand poza, mai are inca un junior. Patru baieti :) Este deasemenea fondatorul unei scoli pentru pastori in inchinare, unde investesc inainte de orice in inima inchinarii… Lideri de inchinare sunt multi, pastori in inchinare, care sa starneasca inima bisericii pentru Dumnezeu, sunt mai putini. Aaron e fara dar si poate un pastor, iar cantecele lui nu doar ca incurajeaza, ci rostesc Cuvintele Vietii — ceea ce e mult, mult mai mult decat o incurajare…
Ascultati aici Not Guilty Anymore – de pe albumul cu acelasi titlu.
Si daca n-ati stiut de unde vine refrenul acesta, acum stiti :)
Un imn contemporan, Blessing and Honour – tot de pe acelasi album.
Pentru prima data pe blog primesc un musafir :) — Radu Petrisor, un special-guest, — tatal meu, aici cu impresiile vizitei in Israel de luna trecuta. Citind textul veti observa de unde am mostenit si eu ceva umor si intai de toate placerea de a scrie :)
Trebuie sa recunosc cu modestie ca ma consider un privilegiat. Oportunitatea de a vizita Israelul mi-a fost oferita de invitatia la conferinta anuala a Europartners programata anul acesta la Ierusalim. Europartners e o organizatie crestina cu scopul de a reuni oameni de afaceri din diferite tari din Europa si nu numai, pentru a-i echipa cu metodele si dorinta de a implementa Mesajul Evangheliei in mediul afacerilor.
Asadar, in perioada 6-13 februarie, timp de sapte zile incheiate, impreuna cu Alin, fiul nostru cel mai mare, am fost printre cei 125 de participanti la conferinta de la Ierusalim, si apoi la un tur al Israelului in trei zile.
Pentru cei mai multi vizitatori Israelul incepe si se termina la aeroportul international Ben Gurion; de acolo, vorba unei cunostinte pe care am sunat-o intreband-o daca locuieste departe: “In Israel nimic nu e departe!”
Israelul ne-a intampinat cu livezi de portocali incarcati de roade si cu 20 de grade la umbra, caldura pe care si in zilele urmatoare inapoi in Romania, desi era februarie, eram tentati sa o cautam… Dupa negocierile de rigoare cu mafia taximetristilor din zona aeroportului, impreuna cu finlandezii si macedoneenii cu care ne intalniseram in aeroport am pornit spre Ierusalim cu un maxi-taxi al carui sofer ne-a servit si drept ghid de ocazie… In scurt timp ne-am obisnuit cu culoarea crem-cenusie a tuturor cladirilor si cu peisajul desertic intrerupt ici-colo de incercarile ingenioase ale localnicilor de a transforma desertul in oaze de verdeata.
Dupa o ora de drum am ajuns la portile Ierusalimului, nu cel Biblic dar nici Noul Ierusalim. Abia dupa ce am mai strabatut o serie de strazi si ulicioare prin care soferul nostru si-a lasat cei cativa pasageri localnici, de pe povarnisul uneia din colinele pe care este asezat orasul, soferul nostru ne-a aratat orasul vechi cu zidurile si portile lui milenare… Am strabatut apoi Bulevardul King David si am ajuns la hotelul Dan Panorama, gazda noastra pentru urmatoarele patru zile. Dupa o scurta acomodare cu camera 632, noua noastra locuinta, am coborat in sala de conferinte unde a avut loc deschiderea lucrarilor, prezentarea delegatiilor, intalnirea cu unii vechi prieteni de la conferinta de anul trecut si cu unii viitori prieteni, apoi binemeritata masa de seara, si mai apoi prima noapte in Israel…
Vis sau realitate? Ma aflam mai aproape ca oricand in viata mea de locurile promise la inceputul istoriei de Domnul Dumnezeu lui Avraam, lui Isac, lui Iacov, — locuri calcate de picioarele lui Iosua, locuri pe unde a pasit David, Solomon, Isaia, Ieremia, Neemia cu prietenii lui restauratori, Ezra, noul prototip de preot crescut in exil fara altar si jertfe dar cu Cartea in mana si in inima, si multi altii… Dar, mai ales, aveam sansa de a ma intersecta cu urmele pasilor lui Isus, Fiul Lui Dumnezeu, care a ales chiar aceste locuri sa se amestece in Istoria si in Geografia omenirii…
“Astfel a fost o seara si apoi a fost o dimineata. Aceasta a fost ziua intai.”
Timpul si spatiul nu-mi permit sa va spun acum prea multe despre zilele urmatoare, zile petrecute in cadrul conferintei cu oameni speciali, cu tematici deosebite, cu marturii despre felul cum Evanghelia poate fi traita in mediul afacerilor. “Afaceri ca la Carte” este tema unui curs biblic propus si impartasit deja de sute de mii de oameni din intreaga lume.
Dintre personalitatile care ne-au impartasit Evanghelia in aceste zile as dori sa va prezint aici figura luminoasa a lui Avi Mizrachi, Senior Pastor al congregatiei Crestinilor mesianici din Tel Aviv, — Avi, intr-un fel gazda noastra, care ne-a aratat ce mare lucru este sa fii crestin din Poporul lui Israel. “Daca lepadarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decat viata din morti…” ne spunea apostolul Pavel.
Nu ratati imaginile de aici pentru a vedea lucrarea pe care o fac acesti crestini in Israelul de azi…
[youtube EM_f4pn0fgA]
Despre locurile pe care le-am vizitat in Tara Sfanta, nu-mi fac iluzii ca vi le-as putea descrie, de aceea o sa incerc macar sa le enumar.
Am privit Ierusalimul de pe Muntele Maslinilor, din locul unde si Mantuitorul l-a privit si a plans pentru el, apoi am coborat pe poteci spre Gradina Ghetsimani, cu maslini milenari si cu urme nepieritoare ale trecerii lui Isus. Am intrat apoi in Cetate prin Poarta Oilor, am strabatut prin multimea de tarabe si alte edificii comerciale Via Dolorosa, am fost la locul numit Golgota — dealul Capatanii, si am fost in gradina lui Iosif din Arimateea, si am intrat in Mormantul unde fusese pus Trupul lui Isus. Mormantul era gol… Stiam eu… Apoi, impreuna cu tot grupul nostru am stat in inchinare, am cantat fiecare in limba lui cantarea “Cat de drag ne este Isus” si am luat cu toti Cina Domnului acolo in Gradina Mormantului Gol…
Si a mai fost o seara si apoi o noua dimineata.
A sosit vremea sa parasim Ierusalimul, si, imbarcati intr-un autocar am salutat in trecere zidurile si portile cetatii, si dupa ce am strabatut un tunel de cateva sute de metri, ca prin miracol ne-am trezit intr-un tinut arid, lipsit de verdeata luxurianta a gradinilor Ierusalimului. Eram deja in Pustia Iudeii spre Marea Moarta si spre Iordan, prin locurile unde propovaduia candva Ioan Botezatorul. Dupa vreo ora de mers am ajuns la Marea Moarta, locul cel mai de jos de pe suprafata pamantului, la cota –450 m. Primul popas l-am facut la En Ghedi. Ce reprezinta acest loc, daca nu stiti, recititi I Samuel cap. 24. De acum n-o sa mai uit numele locului acestuia EN GHEDI….
Ne-am intors apoi pe acelasi drum si ne-am oprit la Qumran, vestitul loc al Manuscriselor de la Marea Moarta, dovedit a fi un puternic centru de multiplicare si conservare a scrierilor sacre, loc unde in 1947 au fost descoperite peste 14.000 de manuscrise printre care majoritatea cartilor vechiului Testament, inclusive Isaia 53.
Ne-am indreptat apoi, urmand valea Iordanului, spre nord, spre Marea Galileii si tinuturile lui Zabulon si Neftali, si spre seara am ajuns cu bine la Nof Ginosar Kibbutz, un splendid complex turistic pe malul marii, unde aveam sa fim gazduiti in urmatoarele doua nopti… Si a mai fost o seara si apoi o dimineata…
Ziua urmatoare am inceput-o participand in racoarea diminetii la un botez oficiat de un pastor evanghelic armeean din grupul nostru, in apele Marii Galileii, ocazie cu care sapte persoane au marturisit public credinta lor in Domnul Isus, primind botezul.
Pe la ora zece, “Arca lui Noe” ne astepta in rada micului port al complexului pentru a ne scoate in larg la o plimbare pe apele pe care odata a navigat si a umblat Isus. Care o fi pretul unei astfel de calatorii pe marea Galileii nu stiu, dar se zice ca cineva care s-a interesat de pret, atunci cand l-a aflat a replicat: “Acum nu ma mai mir de ce Isus a preferat sa umble pe ape…”
Noi am ramas totusi la bordul ambarcatiunii noastre pana la destinatie, Capernaum, unde am intalnit locurile unde odata demult, Petru si prietenii lui, pe cand isi dregeau mrejile au fost deranjati de un nou venit cu propunerea de a-si schimba locul de munca, si, culmea, chiar au acceptat…
Ruinele vechiului Capernaum ne asteptau sa ne povesteasca si ele despre minuni si semne, despre cuvinte nemaiauzite, despre fapte marete petrecute prin aceste locuri.
Am pasit si noi in Sinagoga din Capernaum, apoi la doar cativa pasi am gasit ruinele casei lui Petru, deasupra carora, crestinii de azi au ridicat pe opt picioare “de paianjen” o moderna biserica tip amfiteatru, si am ascultat pasaje biblice consacrate rostite candva de Isus chiar in aceste locuri… Da, pietrele de aici au invatat sa vorbeasca si au multe de spus…
Nu departe de Capernaum, am ajuns la locurile unde candva, multimile de oameni veniti la ascultarea Cuvantului fara sa-si fi pus cu ei macar un hamburgher, i-au pus in incurcatura pe ucenici; cum sa-i putem hrani pe toti acestia? … Din fericire era prin preajma un baietel cu o mamica grijulie, asa ca totul s-a rezolvat cu bine…
Pentru-ca se facuse ora mesei, am dat si noi sa-l cautam pe baietelul cu pestii si painisoarele lui, dar plecase de mult. Am fost indrumati totusi mai la vale, spre tarmul marii, unde pescarii locului, stranepotii lui Petru ne asteptau pe fiecare cu un platou cu cate un peste proaspat, prajit si garnisit, capabil sa sature chiar si un om flamand. Ce-i drept, a fost cam piperat, dar o data in viata mai merge. Astfel, cu burta plina si cu buzunarul putin mai gol, ne-am continuat drumul spre un alt munte: Muntele Fericirilor.
Acolo, pe locul unde Domnul Isus isi uimea ascultatorii, intr-un sanctuar deschis spre mare am stat si noi si am cantat si am ascultat cuvintele nepieritoare ale predicii de pe munte, si am privit marea si cerul Galileii, care le auzisera rostite chiar de Domnul…
Pentru ultima zi ne-a ramas drumul de intoarcere spre Tel Aviv. Parasind tinutul Tiberiadei, ne-am indreptat spre Nazaret, oras mare si modern astazi, dar care si-a pastrat ascunse printre cladiri multietajate si piete aglomerate, vestigiile valoroase ale trecutului. Astfel, undeva in incinta unei frumoase biserici catolice am putut vedea ruinele casei Mariei, cea vizitata de Ingerul Gavril, si mai incolo, pe o alta straduta, am intrat in Sinagoga unde candva demult s-au implinit niste Cuvinte…
De la Nazaret am plecat spre Marea cea Mare, strabatand manoasa Vale Izreel, cu locul special al unor evenimente viitoare numit Armaghedon. Ne-am abatut apoi pe un drum in serpentine spre Muntele Carmel, de pe inaltimea caruia am avut cea mai fantastica priveliste a tarii, de la Valea Iordanului in rasarit, pana la tarmurile Mediteranei spre apus, cu Ierusalimul undeva spre sud si cu muntii din tinutul Nordic al Galileii. Eram pe locul unde Ilie si-a provocat potrivnicii la testul cu detectorul de minciuni si i-a dovedit mincinosi. Si azi statuia lui domina platoul din fata micii capele ridicate acolo…
Si pentruca muntii s-au cam terminat, ne-am indreptat cu toata viteza spre hotarul vestic scaldat de Marea cea Mare, spre ultimul reper al periplului nostru: Cezareea, — cetate-port, loc de odihna si de distractii, construita de Irod cel Mare pentru a se preamari pe sine insusi, si unde se pare ca si-a aflat si sfarsitul, lovit fiind de Ingerul Domnului.
Era spre seara si ziua aproape a trecut, astfel ca nu ne-a ramas decat drumul pe autostrada spre hotelul Basel din Tel Aviv, gazda ultimei nopti petrecute pe pamant israelian.
–
Si daca ati avut rabdare pana aici (rabdarea de sambata seara), si m-ati urmarit in calatorie, Alin are un album flickr online cu fotografii bonus pe langa ceea ce ati citit.
Daca ar fi dupa mine, pastorul Rob Bell ar fi luat cel putin 3-4 Oscar-uri :) Nope. Nici nu a fost nominalizat, nici nu cauta asa ceva. Insa Nooma Short Films au un impact incredibil in viata atator oameni, descoperindu-L pe Dumnezeu, descoperind urme si semne in calatoria noastra spirituala… Tocmai mi-am comandat dvd-urile online, abia astept sa ajunga :) Aici e doar unul dintre filme, primul din serie, l-am gasit in intregime – doar 10 minute.
Am reusit in sfarsit sa gasesc un plugin pentru video. Cei care sunt cu blogul pe domeniul lor au cateva minusuri in dotarile “de serie” dar uite ca se poate fixa aproape orice.
Nu, n-am sa exagerez cu youtube :)
Dar daca am reusit, va las un clip acum — canta, dar mai mult e o rugaciune, o marturisire, si as spune eu, o alarma pentru sufletele noastre relaxate in vremurile in care traim — Misty Edwards. Nu, n-ati auzit de ea in “Christian Contemporary Music”… Nu e pe coperta la Relevant Magazine. Nu e in turneu. Misty are 29 de ani in prezent, dar inainte de a implinii 20 de ani i-a facut lui Dumnezeu promisiunea ca pana la 30 de ani nu va cauta nimic altceva decat Imparatia Lui. Nu casa, nu masa, nu sot, nu mall-uri si vacante, ci doar un singur lucru: frumusetea lui Dumnezeu, Templul Lui. De 9 ani este la International House of Prayer, Kansas City, – o casa de rugaciune unde rugaciunea, inchinarea, proclamarea si mijlocirea pentru Israel, Neamuri, Biserica persecutata intr-un fel sau altul, continua fara incetare, zi si noapte, din 19 Septembrie 1999 in spiritul Cortului lui David.
In introducere vorbeste un video-blogger :) Rob, un prieten extraordinar desi am schimbat doar cateva mailuri online, intern tot la IHOP – plin de zel pentru Dumnezeu, pentru ca asa cum spune si el, cui i se iarta mult, iubeste mult!
Despre un suflet treaz in contextul vremurilor din urma am mai scris. Si parca v-am mai spus, nu ma pregatesc pentru rapire, ci ma pregatesc pentru ca daca traiesc sa traiesc pentru El, si daca mor, sa mor pentru El. Mi-e cat se poate de clar ca traim zilele in care locul cel mai sigur pe pamant e sa fii in foc pentru Cristos, in clocot pentru El. Si poate cel mai nesigur loc in care putem sta e sa ne bazam pe faptul ca noi nu vom gusta necazul, prigoana, lipsurile…
Si nu va mirati ca scriu despre vremurile din urma iar, Primele Raze, despre primele raze ale Imparatiei lui Dumnezeu vorbesc. Dar pana atunci, cand Soarele Neprihaniri va stralucii peste noi, vremurile care au sa vina pretind un stil de viata si o agenda la care fara antrenamentul de acum nu cred, nu cred ca vom putea rezista…
Comentarii Recente