Nimeni nu a spus ca drumul va fi usor, dar, prin sufletul miraculos al vietii, prin nori si sperante, prin noapte si zi, prin fericirea indeajunsa a Prezentei Sale in orice vreme, prin exemplul lui Cristos care s-a facut om si a locuit printre noi, prin Duhul Sfant gata sa ne indrume in tot adevarul ― in toate e un Dumnezeu care iti spune ca doreste ca tu, copilul Sau iubit, sa reusesti…
Da, Tatal tau ceresc doreste sa reusesti!…
Scrie azi si in fiecare dimineata, cu ape de odihna, lucrul acesta adanc in inima ta. Prin credinta vei gasi in curand acolo izvorul de viata noua ce l-ai cautat…
Gandeste-te mai mult:
* Domnul a răspuns: “Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14)
* Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. (Matei 11:28)
* Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:31)
* Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine. (Tefania 3:17)
Cand am pastrat ultima data o zi de post in special pentru multumire?
De cele mai multe ori postim cu scopul de a sta inaintea lui Dumnezeu pentru o cauza, nu? Pentru a cere un anumit lucru.
Dar cum ar fi macar o zi de post, every now and then, doar pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca ne-a imbracat intr-o haina a laudei prin viata ce ne-a redat-o? — prin Prezenta Lui, prin calauzirea Lui, prin lucrurile Sale bune de care ne face parte zilnic, in orice anotimp, pentru trup si suflet.
O zi in care sa-i multumim din toata inima!
Si o zi in care sa invatam apoi sa ne purtam haina mantuirii in style :) cu bucurie, cu incredere, — ca ceea ce El a inceput in noi va duce la bun sfarsit.
Va aduceti aminte ca Iacov i-a daruit lui Iosif o haina deosebita, asa, ca de la tata la fiu? Sunt sigur ca Iosif a purtat-o ca pe un signature veritabil :)
Daca doar ne-am purta si noi haina mantuirii in style, — haina bucuriei adevarate, a dragostei, a grijii fata de altii, a sperantei — fara complexe, fara teama!
Suntem in vizita la parintii mei, la Pecica, si in mod normal, mi-am instalat locul de munca in fosta mea camera – mansarda albastra, cu fereastra in nucul batran, – camera cu biblioteca, desenele mele pe pereti, si carul mic sau mare (oricare) luminand din tavan.
Suntem deja aici incepand luna decembrie in familie. De aici vom pleca la Bazna pentru sarbatori anul acesta — asa ca Ruth va avea din nou o luna mai mult pe la bunici, care bunici by the way, toti o adora. La fel si noi :)
Si in camera mea, acum, dupa aproape 5 ani de cand am plecat, stau si ma gandesc doar cat de binecuvantat am fost in acest loc, in casa parintilor mei.
De multe ori am stat sa ma intreb, privind viata mea, care ar fi marturia convertirii mele, a transformarii mele, si sincer, de multe ori as fi vrut sa am si eu o marturie dramatica, miscatoare, ‘puternica’ a intoarcerii mele la Cristos — pana cand am inteles ca prin aceasta ii sunt cumva nerecunoscator lui Dumnezeu pentru ocrotirea Lui, pentru protectia Lui, pentru favorul Lui in aceasta casa.
Apele au curs lin in viata mea, si sa nu fiu multumitor pentru soare si zambete in mai toate odaile-mi cu amintiri, inseamna ca as fi un pic… emo. Si nu sunt :)
De aceea marturia mea e o marturie a favorului prin tot ceea ce am trait pana astazi. Favor ce ma face sa ma smeresc si sa pretuiesc fiecare zi, familia in care am crescut, familia mea impreuna cu Lidia, mediul si oamenii din jurul meu, fiecare talant apoi pe care Dumnezeu l-a pus in palmele mele, nenumarate pietre de aducere aminte, si speranta.
Favor, pentru ca am fost pazit si ocrotit de multe lucruri in aceasta lume. Favor, pentru ca bunatatea lui Dumnezeu m-a indemnat mereu la pocainta. Favor, pentru ca mustrarea lui Dumnezeu mi-a dovedit deasemenea, mereu, iubirea Lui de Tata…
Asa ca stau aici, ma las pe spate in scaun, si pot sa-L vad pe Dumnezeu, pot sa-L recunosc in toate caile mele. And it feels so good!
Iata aici si cateva detalii din locurile in care am crescut, imagini de prin 2002. Camera mea. Ferma parintilor mei. Si probabil locul meu preferat pentru plimbari, pe jos sau cu bicicleta, traversand Muresul cu podul plutitor.
Credinta este un dar, la fel ca si Cuvantul lui Dumnezeu, un aparat care poate sa ne schimbe viata, un dar pe care insa fara sa ne dam seama il putem pierde, ramanand doar cu ambalajul, cu eticheta, cu instructiunile… Sunt atat de multi crestini care stiu instructiunile, au o eticheta la care tin, si au si un ambalaj, dar au pierdut aparatul in sine, au pierdut ceea ce candva le misca viata, pasii, gandul…
Dincolo de venirea la credinta, care nu e nimic altceva decat Cristos luand domeniu in viata noastra, trebuie sa vorbim de ramanerea in credinta, de cresterea in credinta, de rabdarea si de asteptarea in credinta, si nu in ultimul rand de biruinta prin credinta!
Si in acest context, in aceasta serie de articole, ori de cate ori voi scrie despre faptul ca ne-am pierdut credinta, ma refer strict la faptul ca ne-am pierdut acel aspect zilnic al vietii de credinta, frumusetea vietii cu Dumnezeu, preocuparea cu Cristos, — pasiunea pentru ca realitatea Lui sa devina realitatea noastra!
Aceasta este credinta de care ducem lipsa in biserici! O credinta vie, o credinta activa, o credinta din care sa poti musca :) sa poti gusta, sa vezi, sa recunosti bunatatea lui Dumnezeu, si prezenta Lui manifestata!
De prea mult timp, in biserici acumulam teorie, studiem instructiuni, studii de caz, privim la oameni extraordinari ai credintei, si ramanem totusi doar cu un antrenament al mintii care ne zideste in asa fel incat sa credem ca insasi credinta este un antrenament al mintii…
Desi credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos, totusi credinta nu e un antrenament al mintii, si nu e nici un hobby, — ceva simplu, asa, de weekend… Credinta e un angajament cat se poate de serios, la nivelul intregii noastre fiinte, si credinta e mai degraba, daca vreti, adrenalina de care avem nevoie pentru a ne abandona in bratul lui Dumnezeu, in voia Lui, pentru planurile Lui…
Credinta este darul lui Dumnezeu, iar darul sau nu este consumabil. Credinta nu e cerneala de la imprimanta, sau uleiul de la motor. Nu s-a consumat, — am piedut-o, si o pierdem, si vom continua sa o pierdem cat timp nu o vom pretui cu adevarat.
Fiecare dintre noi am primit o masura de credinta de la Dumnezeu, prin credinta am fost mantuiti, prin har ne-a sters tot trecutul, si prin credinta descoperim aceasta viata din Dumnezeu, ca fiind a noastra, reala, palpabila, si adevarata, — si pentru toate acestea se merita sa regasim credinta, si sa alergam din nou, ca unii care stim incotro alergam :)
Cand ai meditat ultima oara asupra credintei pe care o ai?
Nu doar asupra celor ce le primesti cu inima prin credinta, si nu doar asupra lucrurilor invatate si stiute, — ci asupra credintei in sine!
Cand te-ai intrebat ultima data, dincolo de faptul ca poti marturisi, “da, cred” in dreptul mai multor afirmatii, ce este totusi credinta pentru tine?
Biblia afirma clar faptul ca credinta este un dar — darul lui Dumnezeu.
Pentru multi oameni insa, astazi credinta se reduce la un concept abstract, la ceva greu de localizat, fara forma, fara substanta — poate la un simplu gand subiectiv, la o speranta de care ne legam, ori la o superstitie…
Apoi multi dintre noi, ca si crestini, confundam credinta cu intelegerea sau perceptia adevarului, cu o teorie a evangheliei, ori cu o intelegere teologica, — si cel mai trist lucru, pentru multi, practicarea credintei incepe si se incheie cu mersul la biserica si marturisirea acceptarii unui crez…
Ori, practicarea unei credinte nu e doar acceptarea unui crez, la fel cum practicarea unui sport nu e doar acceptarea unui regulament, sau legitimarea la un club.
Sportul e un angajament, si e miscare, viata, pasiune, putere, perseverenta pentru a castiga — si in acelasi fel si credinta insumeaza toate aceste lucruri, incepand cu un angajament.
Credinta e viata, si exista viata in credinta!
Si doar in credinta exista victorie!
Nu la intamplare si apostolul Pavel face in repetate randuri aceasta analogie intre sport si viata credintei.
Credinta este un dar. Este capacitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa alergam, sa luptam, — dar nu ca cei ce nu stiu incotro alearga, si nici ca cei ce lovesc in vant.
Credinta este capacitatea ce ne-o da Dumnezeu zi de zi, si astazi, in a-L vedea pe Cristos,si privind la El, sa putem ajunge sa umblam cum a umblat El, si sa iubim cum a iubit El…
De aceea, se merita sa meditam asupra credintei, sa o observam in Scripturi, sa vedem ce face, ce putere are, ce biruinta aduce, si ce orizonturi descopera…
Hey all, few good fellas, — prieteni care continuati sa ajungeti aici :) Sunt cu voi si eu dupa o lunga perioada de timp si ma pregatesc sa scriu din nou. Dupa cum se vede mai sus pregatesc o serie noua de articole in jurul credintei. Ce este credinta, ce putere are, si la ce ne foloseste – vom vedea… Aveti credinta! :)
Comentarii Recente